Construit în timpul Războiului Rece pentru a adăposti bărcile de aprovizionare în faţa obuzelor chinezeşti, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Taiwan rămase din acea perioadă a răsunat diferit, weekendul trecut, în sunetul violoncelelor şi viorilor, cu ocazia festivalului anual de muzică Kinmen Tunnel Music Festival, transmite miercuri Reuters.
Tunelul Zhaishan din Kinmen, situat pe coasta chineză lângă oraşele Xiamen şi Quanzhou, a fost săpat manual, în granit dur, în anii 1960, fiind proiectat iniţial pentru scopuri militare, chiar pe linia frontului, între Taiwan şi China.
Kinmen este controlat de Taiwan de la sfârşitul Războiului Civil Chinez din 1949 şi a fost constat bombardat cu artilerie de către armata chineză.
Astăzi, Kinmen este o destinaţie turistică populară.
Weekendul trecut, pe parcursul a două zile, tunelul a găzduit şase spectacole la care au participat câte 200 de persoane, în cadrul unui festival organizat pentru cel de-al 17-lea an consecutiv.
Artiştii au cântat pe o mică ambarcaţiune, care s-a deplasat uşor, cu ajutorul vâslelor, în tunelul iluminat în culori vii. Din repertoriul lui au făcut parte atât creaţii de Mozart şi Beethoven, cât şi melodii tradiţionale taiwaneze şi chinezeşti.
"Muzica spune povestea acestui tunel, muzica vorbeşte despre preţiozitatea păcii şi transmite mesajul său lumii întregi", a declarat directorul artistic al festivalului, violoncelistul Chang Chen-chieh.
Biletele pentru ediţia din acest an a festivalului, desfăşurat în una dintre cele mai spectaculoase locaţii din Kinmen, s-au vândut în doar două minute, conform organizatorilor.
Legea marţială în Kinmen a fost abrogată abia în 1992, cu cinci ani mai târziu decât în Taiwan.
Prezenţă militară este încă puternică în Kinmen, deşi multe locuri, precum tunelul, au fost demult dezafectate, fiind integrate în parcul naţional care acoperă o mare parte a insulei.
Cheng Kai-hsiang, care s-a numărat printre spectatori, s-a declarat emoţionat de acest spectacol. "Nu numai de sunetul şi de ecoul din tunel, ci şi pentru că puteam auzi valurile din exterior", a spus el. "Acest sentiment puternic şi copleşitor este foarte greu de descris în cuvinte. Este ceva ce poţi trăi doar fiind acolo, în persoană", a adăugat spectatorul.
Comentează