Video| Uraganul Ian a ajuns în Carolina de Sud

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-09-2022

Actualizat: 30-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Uraganul Ian a atins uscatul vineri în Carolina de Sud, însoţit de vânt cu o intensitate de până la 140 km/h, după ce a devastat regiuni din Florida, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC), relatează AFP.

Uraganul a atins uscatul în apropiere de Georgetown, în Carolina de Sud, potrivit sursei citate. Preşedintele Joe Biden a cerut, chiar înainte de sosirea furtunii, ca locuitorii acestui stat să ţină cont de apelurile la prudenţă din partea autorităţilor locale.

Uraganul Ian a lăsat în urma sa în Florida mai multe oraşe devastate şi pierderi potenţial "substanţiale" de vieţi omeneşti, iar în prezent se îndreaptă spre sud-estul Statelor Unite, potrivit Agerpres.

Având în vedere amploarea pagubelor, preşedintele Joe Biden a declarat joi dimineaţă starea de catastrofă naturală majoră, o decizie ce permite deblocarea de fonduri federale suplimentare pentru regiunile afectate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri