Vicepremierul Oana Gheorghiu a vorbit, luni, în cadrul unei conferințe de presă despre reforma companiilor de stat și a anunțat că speră că nu vor exista foarte multe persoane disponibilizate. În cazul celor care își vor pierde locul de muncă "vor exista compensații".
"Reforma nu-și propune concedieri. Nu ăsta este obiectivul reformei. Vrem doar să fie eficiente companiile de stat. Banii care se pierd, se pierd din bugetul nostru comun.
Trebuie ajustări, se vor mai pierde unele locuri de muncă, dar nu ceva consistent. Evident că statul trebuie să se gândească la măsuri compensatorii dacă este cazul.
Nu am mai făcut reforme în companii. Ama făcut mult management de proiect.
Vom continua reforma, este primul lot, cele 10 companii, testăm fluxul propus de lucru. E un proces continuu. O să ne uităm și la companiile locale, nu acum.
O reformă nu se face peste noapte. E un proces de durată, care trebuie bine fixat. Trebuie să avem în vedere ambiția statului în unele domenii. Ne-am propus să începem cu 10 companii. E ca un proiect pilot, în care vom testa acest flux de lucru. Aceste 10 companii urmează să fie selectate, încă nu au fost selectate, în urma unui proces de consultare cu cele două ministere, Transporturi şi Energie. Urmează în cursul acestei săptămâni să definitivăm această listă. Ceea ce ştiu este că vom avea 4 companii de la nivelul energiei şi 6 din transporturi"
Oana Gheorghiu a fost întrebată și de ce crede că este persoana potrivită pentru a lucra la acest proiect.
"O întrebare...mi se pare...așa. Mă recomandă niște proiecte pe care le-am implementat. Așa ceva are nevoie de coordonare. Un comitet care să se uite la toate proiectele, să le coordoneze. Asta mă recomandă. ", a mai spus Gheorghiu.





























Comentează