VIDEO Vijelia a făcut ravagii în mai multe localități din Argeș: Vântul a măturat totul în calea sa

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 09-07-2025 21:03

Actualizat: 10-07-2025 01:46

Article thumbnail

Sursă foto: captura

Vremea severă a provocat pagube în mai multe localități din Argeș. Vântul puternic a smuls acoperișuri de la blocuri și case.

Municipiul Pitești, orașul Mioveni și comunele Bascov, Mărăcineni, Micești, Vulturești, Țițești și Dârmănești au fost cele mai afectate zone, unde echipajele ISU au fost nevoite să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență, conform Mediafax.

Cele mai grave incidente s-au petrecut în Mioveni și Mărăcineni, unde acoperișurile smulse de furtună au creat situații periculoase. Pompierii au avut de lucru și cu stâlpii căzuți și copacii prăbușiți peste mașini, clădiri și pe șosele.

Firele electrice rupte și căzute la pământ au complicat situația în mai multe zone. Echipajele ISU au asigurat perimetrul de siguranță până la sosirea specialiștilor de la compania de distribuție a energiei electrice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri