DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Viorica Dăncilă știe cum să scape România de MCV: Face ședință la Bruxelles cu noua șefă a Comisiei Europene

Inquam Photos / Octav Ganea
Viorica Dancila

Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, că susține ideea Ursulei von der Leyen, președinte al Comisiei Europene, privind introducerea unui mecanism pentru monitorizarea situaţiei statului de drept. Premierul a subliniat că această abordare este una corectă, deoarece vizează toate statele membre ale UE.

„Este bine, este bun faptul că este o abordare care nu este specifică doar câtorva state, este o abordare la nivel european care se va aplica tuturor statelor membre. Ne uităm acum la Mecanismul de Cooperare şi Verificare care este aplicat doar României şi Bulgariei. Eu cred că atunci când se ia o măsură la nivel european trebuie ca acea măsură să vizeze toate statele membre. Eu sunt convinsă că toţi avem obligaţii în calitate de stat membru al Uniunii Europene, dar avem şi oportunităţi în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Cred că această abordare a preşedintelui Comisiei Europene este corectă pentru că este o măsură care vizează toate toate statele.”, a declarat Viorica Dăncilă, la Sibiu.

Citește și: Mega surpriză pentru Ion Țiriac! Cadou imens pentru acesta: Ii cedez gratuit pachetul majoritar de acțiuni

Premierul a adăugat că Guvernul va discuta cu reprezentanții Comisiei Europene cu privire la MCV-ul aplicat României și Bulgariei.

„După alegeri am discutat cu fostul preşedinte al Comisiei Europene, cu fostul prim vicepreşedinte al Comisiei Europene despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Am spus că noi avem foarte mare deschidere şi că trebuie să discutăm despre fiecare punct în parte. Dar aceste discuţii nu cred că trebuie purtate doar cu Ministerul Justiţiei. Sunt discuţii care vizează magistraţii, sunt discuţii în care trebuie să avem părerea şi a judecătorilor şi procurorilor şi asociaţiilor magistraţilor pentru a putea pune anumite puncte în aplicare sau la anumite puncte să explicăm de ce nu putem implementa acel aspect din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Dar cred că este foarte important dialogul şi Guvernul României va avea un dialog cu Comisia Europeană legată şi de acest aspect, dar şi de alte aspecte referitoare la această cooperare.”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Citește și: Traian Băsescu, declarație bombă: Iohannis i-a păcălit pe români

Ursula von der Leyen, proaspăt aleasă în funcția de preşedintele al Comisiei Europene, a anunțat că susţine introducerea unui mecanism pentru monitorizarea situaţiei statului de drept în toate ţările Uniunii Europene şi pentru apărarea valorilor europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.