Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Zelenski promite că acţiunile agresive ale Rusiei nu vor fi lăsate fără un răspuns. Care este stadiul negocierilor cu UE

news.ro
zelenski

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că acţiunile agresive ale inivadatorului nu vor fi lăsate fără un răspuns. ”Duşmanul este în acea etapă în care înfrângerea strategică a Rusiei este clară deja. Dar, tactic, ei încă au resurse pentru a încerca acţiuni ofensive”, susţine el. El arată că ucrainenii trebuie să vorbească ”pe o singură voce lumii despre livrări pentru apărare” şi să crească presiunea globală asupra Rusiei. ”Duşmanul trebuie să iasă din această fază mult mai slăbit decât anticipa în cel mai rău scenariu”, subliniază el, potrivit news.ro.

Zelenski a arătat, în mesajul transmis joi seară, că a avut loc o întâlnire a Statului Major, pentru prima dată în format dual. Astfel, la reuniunea în formulă completă au fost trecute în revistă situaţia de pe front, încercările Rusiei de a creşte presiunea în Donbas, problema livrărilor pentru armată, instruirea personalului. Ulterior, a avut loc o a doua reuniune, în format restrâns, ”pentru o discuţie deosebit de importantă”.

”Nu vom lăsa fără răspuns orice acţiune agresivă a invadatorului. Duşmanul este în acea etapă în care înfrângerea strategică a Rusiei este clară deja. Dar tactic, ei încă au resurse pentru a încerca acţiuni ofensive. Ei caută opţiuni pentru a încerca să schimbe cursul războiului şi încearcă să pună tot potenţialul teritoriilor pe care încă le controlează în slujba agresiunii. Trebuie să continuăm ceea ce facem: să ne întărim rezilienţa, să fim complet uniţi în aspiraţia noastră de a oferi armatei şi tuturor apărătorilor armele necesare şi echipamentele – noi în Ucraina trebuie să vorbim pe o singură voce lumii despre livrări pentru apărare. De asemenea, trebuie să sporim în mod concret presiunea globală asupra Rusiei în fiecare lună. Duşmanul trebuie să iasă din această fază mult mai slăbit decât anticipa în cel mai rău scenariu. Este o misiune dificilă pentru noi. Dar trebuie să o îndeplinim”, a declarat Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a adăugat că lupta continuă şi împotriva ”duşmanului intern”, el arătându-se recunoscător Serviciului de Securitate al Ucrainei, Biroului Statal de Investigaţii, Biroului Procurorului General şi celorlalţi implicaţi în ”curăţarea ţării”.

Concluziile discuțiilor cu reprezentanții UE

”Azi, în cadrul negoierilor cu preşedintele Comisiei Europene şi membri ai Consiliului director al Comisiei Europene, am ajuns la o înţelegere reciprocă foarte importantă. Aceea că doar împreună o Ucraină puternică şi o Uniune Europeană puternică pot proteja viaţa pe care o preţuim. Că Ucraina are nevoie de sprijin de neclintit şi complet în apărarea sa împotriva Rusiei. Şi că trebuie, prin integrarea noastră mai departe, să dăm energie şi motivaţie oamenilor noştri ca să lupte în pofida oricăror obstacole şi ameninţări. Cred că Ucraina merită să ajungă la începutul negocierilor privind aderarea la UE în acest an”, a arătat Zelenski.

El a menţionat că vineri va avea loc Summitul Ucraina-UE, a doua zi dedicată integrării europene din această săptămână.

Zelenski a spus că a participat, joi, la Micul dejun Naţional pentru Rugăciune de la Washington, la care au fost şi preşedintele Biden, senatori şi membri ai Camerei Reprezentanţilor, lideri ai comunităţilor religioase şi politice. El a afirmat că le-a cerut acestora să facă tot ce este posibil ca puterea acţiunilor să o poată completa pe cea a rugăciunilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.