Videoconferinţa donatorilor în sprijinul Libanului devastată în această săptămână de explozii de proporţii

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 08-08-2020

Actualizat: 08-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Videoconferinţa donatorilor în sprijinul Libanului, a cărui capitală Beirut a fost devastată în această săptămână de explozii de proporţii, va avea loc duminică la 12:00 GMT (15:00, ora României), coorganizată de ONU şi de Franţa, a transmis preşedinţia franceză pentru AFP, potrivit Agerpres.

Sâmbătă dimineaţa, preşedintele american Donald Trump a scris pe Twitter că videoconferinţa îi va reuni pe "preşedintele (Franţei, Emmanuel) Macron, lideri ai Libanului şi lideri din alte locuri din lume".

Citește și: Adrian Năstase, intervenție, în direct, la Antena 3: Se readuce în circuitul public un partid important

Macron a vizitat joi Beirutul, aminteşte AFP.

Un incendiu izbucnit marţi într-un depozit unde erau stocate de şase ani peste 2.700 de tone de azotat de amoniu în portul din Beirut a provocat o deflagraţie enormă care s-a soldat cu 154 de morţi, peste 5.000 de răniţi, zeci de dispăruţi şi sute de oameni rămaşi fără adăpost, potrivit ultimului bilanţ.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri