Vietnamul a cerut Chinei să îşi retragă echipamentul militar din Marea Chinei de Sud, în urma unor informaţii apărute în presă în această lună potrivit cărora China a instalat acolo rachete, informează miercuri Reuters, conform agerpres.ro.
"Vietnamul cere Chinei, ca o ţară mare, să-şi arate responsabilitatea menţinând pacea şi stabilitatea în Marea de Est", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe vietnamez Le Thi Thu Hang într-un comunicat marţi, referindu-se la Marea Chinei de Sud.
Citând surse aflate la curent cu rapoartele serviciilor de informaţii din SUA, canalul american CNBC a relatat că autorităţile de la Beijing au instalat rachete de croazieră anti-navă şi sisteme de rachete sol-aer pe trei dintre avanposturile sale în Marea Chinei de Sud.
"Vietnamul este extrem de preocupat de această informaţie şi reafirmă că toate activităţile de militarizare, inclusiv instalarea de rachete pe Insulele Spratly, sunt o încălcare gravă a suveranităţii Vietnamului", a spus Hang în comunicatul postat marţi pe site-ul ministerului.
Dacă se confirmă existenţa lor, instalaţiile ar marca prima desfăşurare de rachete chinezeşti în Marea Chinei de Sud.
China revendică 90% din teritoriul maritim bogat în hidrocarburi. Filipine, Malaezia, Brunei şi Taiwan au de asemenea pretenţii în această zonă din sud-estul Asiei şi aflată la întretăierea unor rute maritime vitale pentru comerţul mondial.
Desfăşurarea de către China a echipamentului de apărare şi de trupe pe Insulele Spratly, teritoriul său suveran, este un drept incontestabil, a declarat Ministerul Apărării chinez într-un comunicat transmis Reuters miercuri.
Echipamentul ajută la protejarea păcii şi stabilităţii regiunii şi "nu vizează nicio ţară", a adăugat ministerul, fără a oferi detalii.
Vietnamul cere Chinei să îşi retragă echipamentul militar din Marea Chinei de Sud
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

163
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
163

567
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
567

483
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
483

1.187
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.187

69
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
69

3.058
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.058

3.818
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.818

3.060
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.060

92
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
92

4.792
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.792

99
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
99

3.476
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.476

129
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
129

















Comentează