Viitoarea lege privind lupta împotriva terorismului va fi evaluată în 2020, promite Macron

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-09-2017

Actualizat: 05-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Emmanuel Macron i-a anunţat marţi pe prefecţi că viitoarea lege antiteroristă, care urmează să fie prezentată în octombrie în Adunarea Naţională, va face ”obiectul unei evaluări în 2020”, când unele măsuri ar putea să fie ”suprimate”, iar altele adăugate, relatează AFP. ”Legea va face obiectul unei evalăuro în 2020”, a declarat şeful statului francez. ”Dacă unele măsuri se dovedesc inutile sau neadaptate, ele vor fi suprimate”, a spus el. ”În schimb, dacă schimbări tehnologice, dacă strategii noi ale teroriştilor o vor impune, legea va fi completată”, a adăugat el.

Personalităţile şi modelele operaţionale ale jihadiştilor care trec la fapte sunt atât de diverse, încât este în zadar - şi chiar contraproductiv - să se încerce să se stabilească un profil-tip sau un model de atentat, avertizează experţi.

DRONE ÎNARMATE

Pe de altă parte, Franţa se va dota cu drone înarmate, a anunţat marţi ministrul Armatelor Florence Parly. ”Am decis să angajez procesul de înarmare a dronelor noastre de informaţii şi supraveghere”, a declarat Parly la un eveniment la care participau numeroşi militari şi parlamentari, la Universitatea de vară a Apărării, la Toulon (sud-est), conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri