Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viktor Orban a stârnit indignarea Slovaciei după discursul de la Băile Tușnad / Ambasadorul ungar, convocat la MAE slovac

Ambasadorul Ungariei în Slovacia, Csaba Balogh, a fost convocat luni la Ministerul de Externe slovac în legătură cu o remarcă făcută de premierul ungar Viktor Orban în cadrul Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad cu privire la comunitatea maghiară din Slovacia şi "părţile rupte ale ţării", a anunţat MAE de la Bratislava, informează MTI şi TASR, scrie AGERPRES.

"Cehoslovacia (şi ulterior Slovacia) şi Ungaria sunt în mod egal state succesoare ale Austro-Ungariei. Aşadar nu s-ar fi putut desprinde nimic din Ungaria de astăzi", a explicat ministerul, adăugând că astfel de afirmaţii "merg fără sens împotriva relaţiilor de bună vecinătate şi a stabilităţii în regiune".

MAE slovac a mai subliniat că punerea sub semnul întrebării a integrităţii teritoriale ori a suveranităţii Slovaciei "în mod direct sau indirect este absolut inacceptabilă", precum şi că interesul Bratislavei este de a avea "relaţii normale şi paşnice cu Ungaria, cu respectarea reciprocă a problemelor sensibile".

Premierul ungar a criticat în weekend, la Băile Tuşnad, minoritatea maghiară din Slovacia, spunând că, în pofida faptului că reprezintă circa 10% din populaţie în această ţară, etnicii maghiari nu reuşesc să-şi asigure reprezentarea în parlamentul slovac. El a calificat această situaţie ca fiind o prestaţie slabă din partea cuiva care "doreşte să facă mai mult pentru patria sa în părţile rupte ale ţării".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.