Fluxul de imigranţi care sosesc în Ungaria a cunoscut o încetinire, dar nu s-a încheiat, a avertizat marţi premierul ungar Viktor Orban, cu prilejul depunerii jurământului, la Budapesta, de către un nou contingent de poliţie de frontieră, transmite MTI, conform agerpres.
"Încă ne aflăm sub atac", a subliniat Orban, potrivit căruia presiunile asupra graniţelor Ungariei nu vor înceta nici în următorii ani din cauză că milioane de oameni se pregătesc din nou să pornească în căutarea unei vieţi mai bune.
Ungaria SFIDEAZĂ normele UE şi reintroduce pe şest o măsură CONTROVERSATĂ
Premierul de la Budapesta a atras cu acelaşi prilej atenţia că Ungaria nu se poate baza decât "pe sine însăşi" şi nu poate conta pe Uniunea Europeană.
Criza imigraţiei nu se va încheia până când nu vor fi eliminate cauzele acesteia, a mai declarat Viktor Orban, pentru a conchide că acest subiect "va rămâne pe agendă până când va fi recunoscut peste tot faptul că imigraţia este un cal troian al terorismului".
Remarcile premierului ungar survin în contextul în care tot marţi Parlamentul ungar a adoptat cu o largă majoritate reintroducerea detenţiei sistematice a tuturor migranţilor care intră în ţară, o măsură eliminată în 2013 la presiunea UE şi Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
Comentează