Viktor Orban cere UE să nu mai fie prizoniera corectitudinii politice

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 25-05-2017

Actualizat: 25-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: EurActiv

Premierul ungar, Viktor Orban, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să nu mai fie 'prizoniera corectitudinii politice' şi să reacţioneze în faţa atentatelor recente prin revizuirea politicilor privind imigraţia, transmite joi agenţia EFE. 'Câte evenimente precum cele de la Paris, Bruxelles, Berlin sau Manchester vor trebui să se mai întâmple pentru a reacţiona şi a fi dispuşi să ne apărăm ?', s-a întrebat Orban la inaugurarea 'Reuniunii Mondiale a Familiilor', o conferinţă care se desfăşoară la Budapesta începând de joi timp de patru zile şi la care cei aproximativ 600 de participanţi din circa 30 de ţări vor dezbate despre 'viaţa, familia şi valorile tradiţionale', conform Agerpres.

Şeful executivului ungar a menţionat în intervenţia sa că Uniunea Europeană este 'prizoniera corectitudinii politice' şi a deplâns faptul că 'dacă cineva vorbeşte despre relaţia dintre imigraţie şi terorism este taxat drept extremist'. El a mai estimat că fluxul migrator nu s-a încheiat şi că 'este doar o chestiune de timp până când se va intensifica din nou'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri