Viktor Orban toarnă gaz pe foc: Contraofensiva va duce la pierderi mai mari ale ucrainenilor

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 02-06-2023

Actualizat: 02-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: nbcnews.com

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri la radio Kossuth că ucrainenii se pregătesc de un contraatac, care este „treaba ucrainenilor” dar care le va aduce pierderi majore, conform Telex.

„Chiar și o persoană ca mine, fără cunoștințe academice militare, știe că într-un atac vei avea de trei ori mai multe pierderi decât cel care se apără. Și pentru o țară a cărei populație este o fracțiune din cea a părții opuse, lansarea unor atacuri militare mari în astfel de circumstanțe este o baie de sânge. Trebuie să facem totul, chiar înainte de a lansa contraatacul, pentru a convinge părțile că sunt necesare o încetare a focului și negocieri de pace”, a declarat Viktor Orban.

Potrivit acestuia „nici în cel mai bun scenariu nu se poate obține un rezultat mai bun pe linia frontului, pe câmpul de luptă, decât rezultatul care s-ar fi putut obține prin negocieri”.

Viktor Orban a precizat că atâta timp cât va fi premier, Ungaria nu va fi în război cu Rusia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri