Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viktor Orban își continuă lupta cu migrația: Este o infracţiune, nu un drept al omului

lemde.fr
Viktor Orban

Legea ungară consideră traversarea ilegală a frontierei ca fiind "o infracţiune mai degrabă decât un drept al omului", iar Ungaria îi opreşte pe migranţii ilegali de la trecerea graniţelor, a declarat miercuri premierul ungar Viktor Orban, la evenimentul NatCon (Conferinţa Naţional-Conservatorismului) desfăşurat la Bruxelles, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Într-o discuţie cu Yoram Hazony, directorul Institutului Herzl, Viktor Orban a apreciat că migranţii care aşteaptă evaluarea cererii lor de azil ar trebui să facă acest lucru în afara frontierelor Uniunii Europene, adăugând că, dacă Europa nu reuşeşte acest lucru, problema migraţiei nu va putea fi rezolvată.

Orban a mai spus că Ungaria nu vrea o societate amestecată şi doreşte să-şi protejeze graniţele şi să-şi păstreze cultura şi tradiţiile, menţionând că nu este nevoie de o politică de migraţie comună a UE, ci statele membre trebuie să decidă modalităţile în care vor să "rezolve problema migraţiei".

Problema migraţiei este legată de chestiuni de civilizaţie, a mai explicat Orban, Europa fiind înrădăcinată în creştinism, iar cei care doresc în prezent să se stabilească aici provenind din alte culturi, în principal cu origine musulmană. Fiecare ar trebui să decidă singur cu privire la "mediul şi cultura" pe care doresc să le creeze în propria ţară şi să se abţină de la a-şi impune voinţa altora, a conchis premierul ungar, adăugând că Ungaria este de părere că societatea mixtă imaginată de liberali "nu s-ar termina bine".

Comentând situaţia geopolitică, Viktor Orban a afirmat că Ungaria nu vrea să mai aibă o graniţă comună cu Rusia, aşa cum a avut în perioada sovietică, şi recunoaşte drepturile şi independenţa Ucrainei, adăugând că atacul rus împotriva Ucrainei a încălcat toate tratatele internaţionale şi valorile comune respectate.

În acelaşi timp, trebuie recunoscut că Ucraina "este în prezent un protectorat al Vestului", ceea ce înseamnă că ţara nu ar exista fără furnizarea continuă de arme şi sprijin financiar, a spus el. "Ucraina nu mai este o ţară independentă", a punctat Orban.

Acesta a mai spus că guvernul ungar nu a vrut să renunţe la buna cooperare economică între Ungaria şi Rusia, precizând că războiul dintre Rusia şi Ucraina nu este războiul Ungariei. Ucrainenii "vor să-şi apere ţara, este decizia lor", a declarat premierul ungar.

Potrivit acestuia, motivul războiului este legat de problema posibilei aderări a Ucrainei la NATO. Rusia nu va permite niciodată Ucrainei să devină membră a Alianţei în forma sa actuală şi va face orice să se asigure că între NATO şi Rusia rămâne o zonă-tampon, a spus Viktor Orban, apreciind că o încetare a focului şi negocieri de pace ar fi preferabile continuării războiului, întrucât trebuie acceptat că Ucraina "nu poate câştiga pe câmpul de luptă". "Aceasta este realitatea", a subliniat Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.