Dorim să vedem mai puţin Bruxelles şi state naţionale mai puternice, a declarat vineri, la Varşovia, premierul ungar Viktor Orban, sugerând că acesta este motivul care stă la baza procedurilor UE "motivate politic", făcând astfel aluzie la Polonia, relatează MTI, potrivit Agerpres.
Viktor Orban a exprimat solidaritatea Ungariei cu toate statele membre ale UE aflate într-o situaţie similară cu Polonia şi a afirmat că, în opinia sa, criticile lansate la adresa Varşoviei în legătură cu statul de drept sunt nefondate.
În cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său polonez Beata Szydlo, premierul ungar a comparat acţiunile în justiţie ale UE împotriva Poloniei cu o "inchiziţie", afirmând că măsurile sunt motivate politic.
"Ungaria şi Polonia sunt gardienii tratatului fondator al Uniunii Europene", a mai spus Viktor Orban, subliniind că tratatul fondator al UE derivă din statele sale membre, iar centrul de greutate al UE se află în aceste state membre. Ungaria şi Polonia protejează acest principiu, a mai spus Orban.
"Arătăm respect fiecărei ţări, chiar dacă (acest sentiment) nu este reciproc", a spus Orban, adăugând că ceea ce se întâmplă în UE împotriva Poloniei este "lipsit de respect".
"Ar trebui să se vorbească cu respect despre Polonia", a mai spus premierul ungar.
Totodată, Orban a afirmat că Ungaria "nu doreşte să fie o ţară de imigranţi şi are tot dreptul să nu fie"."Acceptăm decizia ţărilor care doresc să fie ţări de imigranţi. Le cerem însă să accepte că noi nu vrem să fim o ţară de imigranţi", a mai spus el.
"Ne rezervăm dreptul de a respecta decizia poporului ungar şi anume că nu dorim să devenim ca ei (o ţară de imigranţi)", a spus în încheiere premierul Viktor Orban.
Viktor Orban pledează la Varşovia pentru mai puţin Bruxelles şi state naţionale mai puternice
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

32
„Tinerii să economisească 50 € / lună pentru o pensie cu 6 cifre” - sfatul cancelarului german pentru tinerii din zilele noastre
32

213
Casa cântăreței Rihanna, sub asediul gloanțelor: poliția a descins în forță și a reținut o persoană
213

49
Rusia a anunțat că antiaeriana sa interceptat 234 de drone într-un interval de nouă ore
49

349
Dincolo de ecrane cinematografiei: cum a anticipat filmul 'Interstellar' o descoperire care a uluit comunitatea științifică
349

810
Tensiune uriașă în Iran: regimul face apel la unitate pentru noul lider, în timp ce la Teheran apar scandări împotriva lui Mojtaba Khamenei
810

304
Al șaptelea militar american a căzut la datorie în războiul din Orientul Mijlociu
304

556
Iranul intră într-o nouă eră: Mojtaba Khamenei devine lider suprem, într-o succesiune istorică unică tată-fiu
556

504
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind 29 de rachete și 480 de drone
504

980
VIDEO Ce e „Vrabia Albastră”, racheta care i-a fost fatală ayatollahului Khamenei
980

801
Lider al coaliției germane îl contrazice pe cancelarul Merz: Războiul din Iran nu este al nostru
801

1.572
Ucraina somează guvernul Orban să îi restituie banii și lingourile de aur confiscate: 'Acești bani nu aparțin Ungariei, sunt proprietatea băncii de stat ucrainene'
1.572

1.545
OFICIAL Mojtaba Khamenei este noul lider suprem al Iranului (presa de stat)
1.545

2.900
VIDEO Dezvăluiri explozive în presa americană: SUA şi Israelul examinează o eventuală operaţiune militară terestră în Iran (Axios)
2.900

















Comentează