DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Viktor Orban sugerează un acord de relansare fără implicarea instituţiilor UE, dacă discuţiile despre statul de drept continuă

MTI
Viktor Orban

Statele membre ale Uniunii Europene ar putea negocia pe cont propriu un acord privind redresarea economică post-pandemie, fără implicarea instituţiilor europene, dacă dezbaterea privind o condiţionare a accesării fondurilor europene de statul de drept va împiedica blocul comunitar să creeze fondul de relansare convenit de liderii europeni, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban, potrivit agenţiilor MTI şi EFE.

''Acum există o criză în Europa, care trebuie abordată şi acest fond trebuie să fie accesibil ţărilor cât mai repede posibil şi nu trebuie frânat cu discuţii despre statul de drept'', a spus şeful guvernului ungar înaintea summitului european, la care s-ar putea discuta şi despre condiţionarea accesării fondurilor europene de statul de drept, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Medicul Alexandru Rafila face noi recomandări! Ce trebuie sa faceți începând cu 15 octombrie

''Dacă discuţiile (despre această condiţionare) fac imposibil ca fondul Noua Generaţie să fie iniţiat în condiţiile actuale, statele europene încă au posibilitatea de a crea acest fond prin acorduri interguvernamentale, adică în afara instituţiilor UE'', a sugerat el.

Ungaria şi Polonia au ameninţat cu blocarea viitorului buget multianual al UE şi a fondului european de redresare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro dacă vor fi introduse condiţionalităţi privind statul de drept, condiţionalităţi calificate de Budapesta drept un ''instrument de şantaj politic''.

Guvernul polonez a respins joi acuzaţiile privind încălcarea fundamentelor statului de drept şi a drepturilor comunităţii LGTBI şi a atribuit unor ''false informaţii de presă'' criticile în acest sens regăsite în raportul Comisiei Europene.

Citește și: Nicușor Dan, despre procesele intentate Primăriei: Voi ieşi din incompatibilitate prin renunţarea la poziţia în asociaţie

''În Polonia nu se încalcă niciun drept şi nu există aşa-numitele 'zone libere de LGBTI''', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Mueller, răspunzând Bruxellesului. Pe lângă drepturile pentru LGBTI, raportul Comisiei Europene reia criticile faţă de reforma justiţiei impulsionată de formaţiunea de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că va face tot ce-i stă în putere pentru a se ajunge la suspendarea accesării fondurilor europene în cazul statelor membre ale UE care nu respectă drepturile persoanelor LGBTI şi pentru a aduce guvernele acestor ţări în faţa justiţiei europene, confirmând că executivul comunitar va prezenta curând o ''strategie LGBTI'' a Uniunii Europene. Ea a criticat în mod repetat ''zonele libere de LGBT'' decretate de administraţiile locale din unele oraşe poloneze, în opinia sa acestea fiind ''zone fără umanitate'', conform declaraţiei sale cuprinse în recentul discurs despre Starea Uniunii susţinut în plenul Parlamentului European.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.