Vila lui Ceaușescu, la vânzare. Preț de lux pentru o clădire cu trecut greu

Autor: Alice Draghici

Publicat: 04-08-2025 10:41

Actualizat: 04-08-2025 13:41

Article thumbnail

Sursă foto: sothebysrealty.com

Fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, aflată în centrul Aradului, își caută din nou proprietar. Imobilul spectaculos, cu o suprafață de peste 3.000 de metri pătrați și o curte interioară generoasă, a fost listat de o agenție de imobiliare la prețul de 2,4 milioane de euro.

 

Clădirea, în care Ceaușescu a poposit de doar patru ori, este una dintre ultimele amintiri opulente ale regimului comunist din zonă. Se pare că în două dintre vizite a fost însoțit de Elena Ceaușescu, iar ultima întâlnire oficială de aici a avut loc în 1988, cu un demnitar maghiar.

O vilă cu istorie, dar și cu nevoie de reparații

După Revoluție, vila a trecut prin mâinile mai multor proprietari, însă nimeni nu a reușit să îi dea un nou suflu. Actualii deținători încearcă de aproape zece ani să o vândă, însă prețul ridicat și starea în care se află clădirea – ce necesită reparații și recondiționări serioase – au descurajat potențialii cumpărători.

Are 30 de camere, un aer de reședință oficială din altă epocă și, spun agenții imobiliari, un potențial imens pentru o destinație publică, de la boutique hotel până la muzeu sau centru cultural.

Un nou proprietar, greu de găsit

„Interesul investitorilor sau discuțiile pe care le-am avut și pe care le avem pentru casă este de a primi o funcțiune publică, că este una de un butic-hotel sau un spațiu pentru pentru evenimente publice şi nu de funcțiune privată de reședință.”, a afirmat Cristian Şoaită, reprezentant firmă imobiliare, pentru Antena 3 CNN.

Rămâne de văzut dacă vila în care odinioară poposea cuplul Ceaușescu își va găsi, în sfârșit, un nou proprietar dispus să investească în farmecul ei istoric.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri