DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vîlceanu: Orban știa de cel puțin două luni despre episodul din SUA cu Florin Cîțu. Și noi știam că va apărea în presă

dan vilceanu

Deputatul PNL și proaspăt ales președinte al filialei liberale din Gorj, Dan Vîlceanu, a declarat pentru stiripesurse.ro că nu crede că episodul cu reținerea lui Florin Cîțu în SUA din urmă cu 20 de ani îi va afecta acestuia imagina nici ca premier și nici ca posibil viitor președinte al partidului.

„Întotdeauna când apar astfel de mizerii într-o campanie oamenii știu că sunt date țină, sunt lucruri urâte și nu agreează nimeni genul acesta de practici. E un soi de politică veche pe care se pare o moștenesc unii”, a declarat Vîlceanu.

Acesta a spus că atât el cât și alți colegi liberali știau despre evenimentul de acum 20 de ani în care a fost implicat Florin Cîțu și, mai mult, știa că va apărea informația în presă.

„Eu știu că (informația n.r.) este plecată dintre colegi și știam despre lucrul acesta de acum vreo două luni, pentru că cel cae s-a ocupat cu lucrul acesta a spus altor colegi. Știam că o să apară, nu era nicun fel de secret. E un episod despre care mai mulți colegi știau”, a dezvăluit Vîlceanu.

Deputatul liberal a spus că și actualul președinte al partidului, Ludovic Orban, știa despre episodul respectiv a cărui protagonist a fost Cîțu.

„Știa. Cel puțin acum două luni știa”, a spus Vîlceanu.

Orban a declarat pentru stiripesurse.ro că nu a avut habar despre evenimentul din SUA și astfel, informația nu avea cum să plece de la el sau din tabăra lui.

„Cum să plece din zona mea dacă eu habar nu am avut de subiectul ăsta? E o minciună. Dacă eu habar nu am avut de subiect, de unde să vină de la mine? Păi dacă știa cineva din echipa mea nu-mi spunea mie lucrul ăsta? Habar nu am avut”, a declarat Ludovic Orban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.