Vin banii de la Guvern pentru românii care se încălzesc cu sobe: Ce sumă vor putea încasa

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 04-03-2025 12:06

Actualizat: 04-03-2025 14:06

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Ministrul Mediului Mircea Fechet a semnat marți ghidul programului „Rabla pentru sobe”, prin care statul va finanța 70% din costurile de instalare a unei noi sobe în localitățile din zona de munte.

Ministrul Mircea Fechet a anunțat că ghidul pe care l-a semnat marți va merge spre publicare la Monitorul Oficial, conform Mediafax.

El spune că a cerut Administrației Fondului pentru Mediu ca până cel târziu la jumătatea lunii aprilie să pregătească toată infrastructura necesară pemtru începerea programului.

Ministrul spune că va fi finanțată achiziția a aproximativ 50.000 de sobe cu înaltă eficiență energetică.

„Plătim maxim 10 mii de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile instalării unei sobe noi. Fiecare primărie beneficiază de o finanțare de până la 560.000 de lei”, a declarat Fechet într-un mesaj video postat pe Facebook.

El spune că de aceste fonduri vor beneficia aproape 1.000 de primării din zonele montane ale țării.

Mircea Fechet arată că noile sobe vor asigura o reducere la aproape o treime a cantității de lemne necesare, vor duce la scăderea presiunii asupra pădurilor, vor avea efecte benefiie asupra mediului și vor asigura un confort sporit beneficiarilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri