Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Națiunilor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-09-2024

Actualizat: 19-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Națiunilor, programat marți, 15 octombrie, potrivit mediafax.

FRF anunță că biletele se pun în vânzare vineri, 20 septembrie, pe platforma de ticketing a Federației de Fotbal din Lituania, până la ora meciului sau până la epuizarea biletelor alocate.

Sunt disponibile 1.506 bilete, la inelul 1 și inelul 2.

Un bilet costă 11,5 euro la inelul 2 și 16 euro la inelul 1.

„Achiziția de bilete se face exclusiv prin platforma de bilete lituaniană. În primă fază, vor fi disponibile 50% dintre ele, urmând ca restul să se deblocheze după achiziția acestora. Pentru fiecare comandă se vor putea cumpăra maximum 10 bilete”, anunță FRF.

Partida Lituania-România este programată marți, 15 octombrie, la Kaunas, pe stadionul Dariaus ir Girėno, în Liga Națiunilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri