Cinci cultivatori de coca susţinători ai fostului preşedinte bolivian Evo Morales au fost ucişi vineri în cursul confruntărilor cu poliţia şi armata în apropiere de Cochabamba, potrivit unui jurnalist al AFP care a văzut trupurile neînsufleţite într-un spital din oraş, relatează France Presse potrivit Agerpres.
Autorităţile boliviene nu au confirmat niciun deces în urma acestor violenţe, limitându-se să anunţe circa o sută de arestări. Media au informat la rândul lor privind un bilanţ de opt răniţi.
Comisia interamericană a drepturilor omului a confirmat totuşi cele cinci decese, precum şi un număr neprecizat de răniţi. Aceasta a denunţat într-un comunicat "utilizarea disproporţionată a forţei poliţieneşti şi militare", în special a armelor de foc, pentru reprimarea manifestaţiilor.
Incidentele au izbucnit la periferia Cochabamba, unde mii de cultivatori de coca s-au înfruntat toată ziua cu forţele de ordine. Manifestanţii încercau să ajungă în centrul oraşului pentru a protesta împotriva noului guvern al preşedintei interimare Jeanine Anez. Ei au fost însă blocaţi de poliţie, care i-a împiedicat să ajungă pe un pod.
Manifestanţii "aveau arme, puşti, cocteiluri molotov, bazooka artizanele şi dispozitive explozibile", a declarat comandantul poliţiei din Cochabamba, col. Jaime Zurita.
"Ei folosesc dinamită şi arme mortale precum puştile Mauser 765. Nici forţele armate şi nici poliţia nu sunt echipate cu un asemenea calibru, sunt îngrijorat", a adăugat el.
Manifestanţii au fost dispersaţi după căderea nopţii de poliţia antirevoltă, sprijinită de armată şi de un elicopter.
Evo Morales, în vârstă de 60 de ani, s-a proclamat învingător al alegerilor prezidenţiale de la 20 octombrie, în urma cărora ar fi urmat să exercite un al patrulea mandat.
Opoziţia a acuzat însă fraude şi au avut loc numeroase proteste, uneori foarte violente. O revoltă în rândul poliţiei şi apoi abandonarea sa de către armată l-au determinat să demisioneze.
După ce Evo Morales şi-a anunţat demisia, susţinătorii săi au reacţionat cu furie, acuzând o "lovitură de stat" alimentată de opoziţie.
Vioelențele continuă în Bolivia - Cinci susținători ai lui Evo Morales au fost uciși
Explorează subiectul
Articole Similare

1.887
VIDEO Șoc provocat de China: noua armată de roboți a stârnit rumoare în mediul Online
1.887

51
Decizia instanței: Penitenciarele din Germania nu au obligaţia legală de a le oferi mese vegane deţinuţilor
51

1.685
Ancheta care zguduie justiția din Republica Moldova - O decizie surprinzătoare îl ajută pe un oligarh să fugă de lege
1.685

24
Albania, pe ultima sută de metri în cursa către UE
24

2.078
Șefa EPPO Laura Codruța Kovesi sparge mitul fondurilor europene pentru tineri: anchetă majoră într-un oraș important din țară
2.078

6.534
Nici SUA și nici Ucraina nu-l enervează atât de mult pe Putin. Cine este mare dușman: 'Principalul instigator la război'
6.534

1.736
În timp ce SUA pregătesc sancțiuni pentru Rusia, Kremlinul încă speră la un summit între Putin și Trump
1.736

171
Incident la o școală din Nigeria: 25 de eleve au fost răpite, iar un angajat a fost ucis
171

1.592
Noua cursă a înarmărilor din Occident: vânzarea păcii pentru a cumpăra războiul (Politico)
1.592

221
Cine nu-și ia înapoi migranții și infractorii, va fi sancționat. Marea Britanie va acționa împotriva țărilor care se opun
221

2.824
Războiul dincolo de front: experții avertizează că au fost identificate 'daune psihologice profunde' care distrug populația din Ucraina
2.824

107
Ucraina semnează un acord de intenție pentru a achiziționa până la 100 de avioane Rafale din Franța
107

95
Un bărbat a supravieţuit după ce a fost călcat de tren în Hamburg, Germania
95


















Comentează