Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Violeta Alexandru, despre alocaţii: Ne îndreptăm spre un scenariu de alocare etapizată a procentului de 100%

Facebook
violeta alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că Guvernul are în lucru un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru majorarea alocaţiilor, însă scenariul este de etapizare a procentului de 100% pentru următorii ani, anunță news.ro.

Violeta Alexandru a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, că Guvernul este determinat să crească alocaţiile.

”Este determinarea Guvernului să crească alocaţiile. Este o decizie a CCR care nu reprezintă o opţiune, ci o obligaţie, dar este o determinare a PNL să facă această creştere, aşa cum a făcut-o în toţi aceşti ani”, a declarat Violeta Alexandru.

Citește și: Studiu șocant: Motivul pentru care majoritatea românilor se apucă de fumat

Aceasta a precizat că Guvernul are în lucru un proiect de OUG pentru mărirea alocaţiilor.

”Suntem în lucru cu un proiect de OUG care să fie adoptat în această săptămână, astfel încât să ne încadrăm în termenul de care am vorbit de la începutul anului – 1 august – pentru alocaţii mărite. Este adevărat că suntem în mijlocul acestor discuţii şi că ministrul Finanţelor a avut o primă discuţie cu mine şi cu premierul. Continuăm dialogul mâine, pe măsură ce are toată imaginea de ansamblu şi ne îndreptăm spre un scenariu de alocare etapizată a procentului de 100%, astfel încât în acest an şi în următorii ani să se simtă în continuare o creştere a alocaţiilor”, a mai declarat Violeta Alexandru.

Întrebată dacă procentul care se ia în discuţie este cel prezentat de ministrul Finanţelor, respectiv 15%, Violeta Alexandru a menţionat: ”Facem eforturi să găsim toate sursele din care să putem completa pentru o creştere mai consistentă a alocaţiilor şi ne preocupă să ajungem la un echilibru în buget pentru că avem şi alte creşteri de făcut şi trebuie să fim conştienţi că toate se fac din bani publici”.

Citește și: Lovitură pentru Statul Român! Un membru al clanului Corduneanu vrea bani, după ce a fost achitat de instanță

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, luni seară, la Realitatea Plus, că alocaţiile vor fi majorate de la 1 august cu un procent ”în jurul a 15%”.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că Guvernul va creşte alocaţiile în mai multe etape, dar că procentul şi ritmul de creştere depind de prognozele pe care Executivul le va face.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.