Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Violeta Alexandru, despre dosarele de pensii comunitare: Pentru Spania, de la 500 dosare cu termene întârziate, am ajuns la 98

Facebook
violeta alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, joi, că s-a lucrat în ultimele săptămâni la reducerea întârzierilor în dosarele pentru stabilirea pensiilor comunitare. ”Pentru Spania, de la 500 dosare cu termene întârziate, am ajuns la 98. Pentru Italia, de la 2.300 de dosare, am ajuns la 914”, anunţă ministrul Muncii, potrivit news.ro.

”Una dintre priorităţile acestei perioade: reducerea întârzierilor în dosarele de pensii comunitare. Punem lucrurile în ordine. Aici sunt implicate instituţii din 2 sau din mai multe ţări. Presupune un efort complex pentru că implică, pe lângă munca şi seriozitatea din fiecare ţară, şi un schimb de informaţii şi documente între state. M-am ocupat în ultimele săptămâni de situaţia dosarelor din Spania şi din Italia, dosare cu întârzieri chiar şi de peste 2 ani. Mulţumesc românilor noştri care îmi scriu că au primit deciziile. Mă ajută mult să primesc acest feedback. Cu fiecare caz rezolvat, simt că este util mandatul meu”, a scris, joi, pe Facebook, Violeta Alexandru.

Citește și: Ieșire-bombă a lui Florin Chilian: Stimaț contemporani: Nu mai fiț proșt! Cam câți covizi ar putea pătrunde concomitent printr-un singur por?!

Potrivit acesteia, pentru Spania, de la 500 dosare cu termene întârziate, s-a ajuns la 98.

”Pentru Italia, de la 2.300 dosare, am ajuns la 914. În septembrie am cerut o videoconferinţă pentru evaluarea rezultatelor pentru că vreau să ştie autorităţile italiene că vom urmări subiectul până la ultimul dosar întârziat”, a mai scris ministrul Muncii.

Aceasta a transmis şi câteva informaţii importante pentru beneficiari:

- Pentru a obţine o pensie din sistemul public din Spania sau din Italia, trebuie să aveţi minim 20 ani de muncă contributivă (lucraţi cumulat în orice stat al Uniunii Europene).

- Pentru a obţine o pensie din sistemul public din România, trebuie să aveţi minim 15 ani de muncă contributivă (lucraţi doar în România sau cumulat în orice stat al Uniunii Europene). Dacă aveţi minim 15 ani de lucru în România, vi se va calcula o pensie în România, separată de pensia pe care o veţi primi din celălalt stat.

- Dacă vechimea este mai mică de 15 ani, este necesar pentru deschiderea dreptului de pensie din România, de confirmarea vechimii complete din străinătate prin formularul E 205.

- Pentru stabilirea drepturilor de pensie, persoana îndreptăţită se adresează UNEI SINGURE INSTITUŢII în ţara în care are domiciliul sau reşedinţa la momentul pensionării, această cerere fiind valabilă pentru toate instituţiile din ţările membre Uniunii Europene unde persoana a lucrat.

- Este important ca documentele depuse să aibă: număr, data de înregistrare, ştampila unităţii emitente, semnătura, să fie lizibile/nedeteriorate.

Paşi pentru deschiderea dosarului de pensie comunitară:

1. Cererea de pensie se depune de regulă la instituţia competentă din raza de domiciliu sau de reşedinţă sau în baza unei procuri speciale, în România, dacă aveţi domiciliul valabil aici.

Documentele depuse împreună cu cererea dvs. pentru o pensie comunitară vor fi trimise către instituţia omoloagă din ţara unde aţi lucrat, de către instituţia din România, pentru a se deschide dreptul la pensie comunitară.

Schimbul de informaţii între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205. Instituţiile comunică între ele acest formular.

2. În momentul în care vă decideţi să deschideţi dreptul de pensie şi mergeţi la instituţia de pensii din ţară sau din străinătate, în funcţie de locul în care aveţi reşedinţa, asiguraţi-vă că aveţi toate documentele necesare. De exemplu, pentru limită de vârstă sunt necesare:

* carnetul de muncă (original şi copie)/alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;

* actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie); livretul militar (original şi copie);

* diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi; dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;

* adeverinţa privind sporurile cu CARACTER PERMANENT (cf. legii/contractului colectiv/individual de muncă (original);

* adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite şi speciale , în original. Atenţie, angajatorul trebuie să fie achitat contribuţii suplimentare pentru aceste grupe.

* documente din care să reiasă perioada de lucru şi locul de muncă în străinătate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.