Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorel Cataramă nu se lasă, după ce i-a fost respinsă candidatura: intră în joc Curtea Constituțională

stiripesurse.ro
Viorel Catarama

Preşedintele Partidului Dreapta Liberală Viorel Cataramă anunţă că va depune contestaţie la CCR după ce Biroul Electoral Central i-a respins candidatura la Preşedinţie şi susţine că nu are nicio suspiciune legată de semnăturile depuse pentru susţinerea candidaturii.

Citește și: Liviu Pleșoianu, anunț în creierii nopții: NU își depune candidatura pentru alegerile prezidențiale

„Voi depune contestaţie la CCR şi sunt încrezător că această contestaţie va fi admisă, pentru că decizia BEC este luată cu încălcarea prevederilor legale. Nu am nicio suspiciune (în legătură cu corectitudinea semnăturilor - n.r.). Cei din Partidul Dreapta Liberală au strâns semnăturile”, a declarat Viorel Cataramă la Antena 3, informează News.ro.

El consideră că decizia BEC ”nu are suport legal”.

Biroul Electoral Central a anunţat sîmbătă că a respins candidatura lui Viorel Cataramă la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.

Potrivit deciziei BEC, pentru un număr de 94.170 de semnături din cele 230.341 depuse existau elemente de similitudine evidente.

În acelaşi timp, BEC a admis candidaturile Vioricăi Dăncilă şi Theodor Paleologu.

Candidaturile pot fi depuse până cel mai târziu în 22 septembrie la ora 24.00, iar Biroul Electoral Central decide asupra admiterii sau respingerii acestora până cel târziu în 24 septembrie la ora 24.00. Deciziile BEC pot fi contestate, iar până în 26 septembrie sunt soluţionate contestaţiile.

În 27 septembrie, candidaturile rămân definitive.

În 12 octombrie va începe campania electorală, iar în 10 noiembrie este programat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Cel de-al doilea tur de scrutin, în care vor intra primii doi candidaţi clasaţi, va avea loc în 24 noiembrie.

Până în prezent, şi-au mai depus candidaturile candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cel al PMP, Theodor Paleologu, candidatul Alianţei 2020 USR-PLUS, Dan Barna, candidatul PNL, actualul preşedinte Klaus Iohannis, candidatul UDMR, Kelemen Hunor, şi candidatul ALDE şi PRO România, Mircea Diaconu. Duminiică, sunt aşteptaţi să îşi depună candidaturile Cătălin Ivan, Florentin Pandele, Alexandru Cumpănaşu şi Ramona Ioana Bruynseels.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.