Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă, despre protestatari: 'M-am dus în mijlocul lor şi nu au nimic concret de spus. Sunt șase, atât am numărat eu, sper să nu fi greşit'

dancila salaj

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a vorbit luni, la Râşnov, judeţul Braşov, despre protestatarii care au întâmpinat-o în recentele sale vizite de lucru în ţară, arătând că s-a dus în mijlocul acestora şi a încercat să vorbească cu ei, însă "nu aveau nimic concret" să-i reproşeze.

"M-am dus în mijlocul lor şi nu au ceva concret. Este modul lor de a înţelege că trebuie să se comporte. Nu este vorba de noi, pentru că ne-am obişnuit, nu ne este teamă, avem convingerea că facem lucruri bune pentru români şi pentru România. Cred că presa va reliefa bine şi nu ne mai trezim că au fost mii de cetăţeni care au fost împotrivă. Sunt şase - atât am numărat eu, sper să nu fi greşit", a punctat premierul, referindu-se la grupul de persoane care au întâmpinat-o cu huiduieli la Râşnov, unde a fost prezentă pentru a inaugura şantierul lucrărilor la autostrada A3 Braşov-Comarnic.

Citește și: PSD aruncă bomba! Ce plănuiește alianța USR-PLUS să facă pe 26 mai

Dăncilă a subliniat că "această atitudine violentă nu caracterizează poporul român, nici din Braşov şi nici din altă parte".

"Cred că acest lucru nu poate decât să instige la ură, la dezbinare, iar pentru a avea lucruri bune făcute pentru România, lucruri concrete, cred că trebuie să dăm dovadă de mai multă unitate. Că avem opinii diferite, asta-i democraţia şi este normal", a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Citește și: Ce avere avea, de fapt, Florian Walter, cunoscutul afacerist care a murit duminică seara

Premierul Viorica Dăncilă şi mai mulţi membri ai Guvernului au fost întâmpinaţi, la Râşnov, de câteva persoane care au scandat lozinci anti-PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.