DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Viorica Dăncilă, după ce Bulgaria a anunțat că o susține pe Laura Codruța Kovesi: 'Nu o cunosc pe doamna Kovesi. Așa e în democrație'

Inquam Photos - George Călin
Inquam Viorica Dăncilă Boiko Borisov Dăncilă Borisov

Premierul Viorica Dăncilă anunță că își menține părerea legată de Laura Codruța Kovesi, chiar dacă și premierul Bulgariei, Boiko Borisov, o va susține pe aceasta pentru funcția de procuror-șef european: „Susțin femeile, dar dumneaei să facă lămuriri”.

Întrebată la Ploiești despre anunțul premierului Bulgariei, Boiko Borisov, care o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, Dăncilă a răspuns: „Îmi menţin punctul de vedere. Este opinia domnului Borisov, respect opinia fiecăruia, aşa e în democraţie, unii susţin o anumită direcţie, alţii susţin o altă direcţie, eu îmi menţin punctul de vedere pentru că mi se pare un punct de vedere corect. Atâta timp cât cerem tuturor să-şi lămurească anumite aspecte legate de justiţie, această regulă trebuie respectată de orice cetăţean, de la primul până la ultimul cetăţean. Deci, aceasta este opinia mea, nu o cunosc pe doamna Kovesi, dau întotdeauna dovadă de solidaritate feminină, susţin femeile, dar eu cred că este foarte bine ca şi dumneaei să facă aceste lămuriri.”.

Citește și: Mega surpriză pentru Ion Țiriac! Cadou imens pentru acesta: Ii cedez gratuit pachetul majoritar de acțiuni

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, a anunțat Guvernul de la Sofia, citat de site-ul novinite.com.

Bulgaria a votat anterior împotriva candidaturii acesteia, însă presa bulgară notează că poziția Sofiei s-a schimbat ca urmare a rezultatului alegerilor europarlamentare din luna mai.

Citește și: Traian Băsescu, declarație bombă: Iohannis i-a păcălit pe români

Decizia premierului bulgar de a o susține pe Kovesi vine după ce Administrația Prezidențială din România a anunțat că președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a promis președintelui Klaus Iohannis, într-o convorbire telefonică avută vineri, că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert de la conducerea Parchetului European și o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru această funcție.

Și președintele Parlamentului European, David Sassoli, a reiterat, joi, susținerea față de Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, a anunțat instituția, prin intermediul unui comunicat de presă.

Parchetul European va opera în cele 22 de state membre ale Uniunii Europene care au sprijinit înființarea acestei instituții, printre care și România. Scopul Parchetului European va fi acela de a investiga fraudarea de fonduri europene și cazuri de corupție sau de falsuri în înscrisuri oficiale.

Citește și: Unul dintre giganții operatorilor de telefonie mobilă taie în carne vie! Concedieri pe bandă rulantă .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.