Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă, intervenție de la Guvern pentru Sorina: măsurile luate de Ministerul Muncii

Inquam Photos / George Calin
viorica dancila guvern

Premierul Viorica Dăncilă a spus, marţi, că a primit rapoarte de la Ministerul Muncii şi de la MAI privind modul în care s-a acţionat în cazul fetiţei luate din locuinţa asistentului maternal din Baia de Aramă, anunţând totodată că aceasta este consiliată de specialişti ai asistenţei sociale. "Anchetele vor continua pentru că mai sunt multe întrebrări cu privire la acest caz de adopţie care trebuie să primească un răspuns", a adăugat Dăncilă.

Viorica Dăncilă a spus, la începutul şedinţei de Guvern de marţi, că a primit de la Ministerul Muncii şi Ministerul Afacerilor Interne rapoarte privind felul în care s-a acţionat în cazul fetiţei din Baia de Aramă luată de poliţişti din locuinţa asistentului maternal pentru a fi dată familiei adoptive, dar şi la măsurile luate pentru a asigura copilului sprijinul de care are nevoie.

"Reprezentanţii Ministerul Muncii ţin legătura cu familia, iar copilul este consiliat, începând de astăzi, şi de către specialişti din cadrul asistenţei sociale. Anchetele vor continua pentru că mai sunt multe întrebrări cu privire la acest caz de adopţie care trebuie să primească un răspuns. Multe dintre aceste aspecte trebuie să fie lămurite şi ca urmare a verificărilor şi a acţiunilor dispuse de CSM şi de Ministerul Public", a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că autorităţile sunt preocupate să găsească cea mai bună soluţie pentru copil şi pentru a oferi răspunsurile aşteptate de întreaga societate.

"Sorina trebuie să ştie că nu este singură, că alături de ea suntem foarte mulţi români preocupaţi de soarta ei. Cu toţii ne dorim să treacă peste aceste momente dificile şi vom face tot ce este posibil ca să-i fie bine", a mai spus Dăncilă.

Vineri, fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentur a fi preluată de părinţii adoptivi.

Acţiunea a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia.

Mai multe fotografii care o înfăţişează pe Sorina alături de mama adoptivă, fratele şi bunica au fost făcute publice, iar familia afirmă că fetiţa a mâncat şi apoi şi-a desfacut bagajele şi cadourile primite şi că se simte foarte bine. Avocatul familiei a făcut publice duminică noi imagini cu fetiţa.

Avocatul Adrian Toni Neacşu anunţă duminică, într-o postare pe Facebook, că a revizuit o plângere penală pe care un ONG o va depune la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie împotriva procurorului Maria Piţurcă, de la Parchetul Curţii de Apel Craiova,.care a preluat-o de la asistentul maternal pe Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, adoptată de o familie de români stabilită în SUA. El spune că există indicii că procurorul a folosit un mandat de percheziţie în mod abuziv şi, sub pretextul acestuia, a luat cu forţa şi ilegal fetiţa.

Mandatul de percheziţie la locuinţa asistentului maternal care o avea în plasament pe Sorina viza strângerea de probe privind mai multe infracţiuni, printre care lipsirea de libertate, rele tratamente aplicate minorului, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, înşelăciune, conform documentului făcut public pe un grup de susţinere.

Procurorul general a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind acţiunea procurorului Maria Piţurcă în acest caz.

Parchetul general a anunţat că verificările vor viza împrejurările şi modalitatea în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a exercitat supravegherea cercetării penale în cauza mediatizată, inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de efectuare a percheziţiei domiciliare din ziua de 21 iunie 2019.

Controlul va fi făcut de către procurori din cadrul Serviciul de Îndrumare şi Control.

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a formulat, luni, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina. De asemenea, Licu a formulat o cerere de revizuire a sentinţei prin care a fost încuviinţată adopţia şi a cerut suspendarea executării sentinţei.

”În vederea îndeplinirii rolului constituţional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, de apărare a ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Prin acţiunea formulată s-a solicitat şi obligarea părinţilor adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, a transmis, luni, Parchetul General.

Sursa citată a precizat că, printr-o acţiune separată adresată Curţii de Apel Craiova, a fost formulată o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată şi suspendarea executării acestei hotărâri.

”La data de 21.06.2019, procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 din C. pen cu aplic. art. 38 din C. pen., fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a minorei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, la data de 21 iunie 2019, o percheziţie la domiciliul asistentului maternal. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a mai transmis Parchetul General.

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a declarat, luni dimineaţă, că nu tolerează abuzuri şi nu va acoperi greşeli, fiind deschis un dosar penal in rem în cadrul căruia vor fi verificate toate aspectele legate de preluarea de la asistentul maternal din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, a fetiţei de 8 ani.

Licu a afirmat că minora nu trebuie să părăsească teritoriul ţării până când nu vor exista garanţii depline că aceasta se va face în condiţii de siguranţă fizică şi psihică.

Şi  Inspecţia Judiciară a fost sesizată ca urmare a deciziei preşedintelui CSM Lia Savonea în legătură cu procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiţei.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul fetiţei, sesizarea vizând posibila încălcare a prevederilor din Constituţie referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a precizat sâmbătă, că a aprobat trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA, cu dorinţa de a avea o strânsă colaborare în ceea ce priveşte situaţia copilului şi că luni, corpurile de control ale ANPDCA şi ANPIS se vor afla în Dolj şi Mehedinţi pentru a face un raport asupra situaţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.