Senatorul ALDE Teodor Meleșcanu, fost ministru de externe, este dorit de Viorica Dăncilă în funcţia de preşedinte al Senatului, în locul lui Călin Popescu Tăriceanu, au precizat surse politice pentru STIRIPESURSE.RO.
Potrivit surselor politice, Viorica Dăncilă a avut în weekend negocieri cu mai mulți parlamentari ALDE nemulţumiţi de ieşirea de la guvernare, unul dintre aceştia fiind şi Meleşcanu. Până la ora publicării acestui articol nu există informaţii despre stadiul negocierilor dintre PSD şi nemulţumiţii din ALDE.
- CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la analgezice! Ce trebuie să știi când te doare capul, înainte de a lua medicamente
Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat colegii din Biroul permanent al Senatului că va demisiona de la șefia forului legislativ, urmând să citească textul deciziei în plen, care începe luni la ora 16.00.
În acest moment, PSD are 67 de voturi în Senat, în condiţiile în care majoritatea este de 69. ALDE are 12 senatori. Negocieri există şi între Pro România şi mai mulţi senatori PSD, potrivit unor surse politice.
Opoziţia ar putea să o susţină pe Alina Gorghiu pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Comentează