Premierul Viorica Dăncilă susține că s-au luat măsuri privind pesta porcină, deși este un virus care nu are antidot, menționând că va veni în România comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală și că au fost și experții europeni. Dăncilă s-a referit și la necesitatea rectificării bugetare pentru acordarea despăgubirilor către oamenii afectați.
"Mi-aș dori foarte mult ca în an centenar să nu mai profităm de necazul unor oameni pentru a face subiect de dispută politică. Cred că e important să luăm măsurile care se impun. Au fost luate măsuri. Uitați-vă și la țările celelalte. E un virus care nu are antidot. În curând vom avea comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, am avut și experți ai Comisiei Europene", a declarat premierul.
Comentează