DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Viorica Dăncilă s-a ENERVAT pe Klaus Iohannis: 'Face ceea ce știe cel mai bine, nu ține cont de nimeni'

dancila viorica

Viorica Dăncilă spune despre președintele Klaus Iohannis, legat de decizia CCR pe conflictul juridic dintre Guvern și Administrația prezidențială că „face ceea ce știe cel mai bine, adică nu ține cont de nimeni, decât de opinia domniei sale”.

Dăncilă a spus vineri, la Reșița, despre Klaus Iohannis, că „face ceea ce știe dânsul cel mai bine, adică nu ține cont de nimeni, decât de opinia domniei sale, chiar dacă de multe ori lucrurile pe care le face sunt împotriva Legii Fundamentale”.

Citește și: CUTREMUR în România - S-a MIȘCAT pământul în TOIUL nopții

”Aceste afirmații sunt dublate de decizia Curții Constituționale. Am văzut că domnul președinte trebuie să numească de îndată miniștrii interimari pe cele trei portofolii, timpul trece și nu știu ce înseamnă pentru domnul președinte ”, a spus președintele PSD despre Iohannis.

Potrivit Vioricîi Dăncilă, în decizia Curții Constituționale nu există „nici măcar o frază legată de faptul că trebuie să mergem în Parlament, dar repet, vom merge pentru remaniere în Parlament”.

Judecătorii CCR au constatat că Președintele României nu și-a executat în mod corect decizia de revocare, iar astfel șeful statului este obligat să îi revoce pe miniștrii. De asemenea Klaus Iohannis este obligat și să numească interimari, pentru a rezolva problema continuității Guvernului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.