Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă s-a întâlnit, în SUA, cu conducerea American Jewish Committee

Guvernul Romaniei
Viorica Dancila

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut luni, 23 septembrie 2019, o întrevedere cu David Harris, președintele American Jewish Committee, în contextul vizitei de lucru pe care o efectuează în SUA.

În cadrul convorbirilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidențiat importanța pe care Parteneriatul Strategic cu Statele Unite o are pentru România, precum și atașamentul țării noastre pentru parteneriatul cu statul Israel. Totodată, premierul a subliniat susținerea fermă de către România a unei relații transatlantice robuste, ca premisă esențială pentru asigurarea securității și prosperității comune.

Citește și: Sorina Matei detonează cazul fetiței de 11 ani, ucise de pedofilul olandez! ‘Soția sa este comisar-șef la IPJ Dâmbovița’

Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat angajamentul României pentru combaterea antisemitismului, a xenofobiei și a oricăror alte forme de manifestare a intoleranței, acestea constituind priorități ale mandatului Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. În context, şeful Executivului a evocat evenimentele subsumate acestei tematici, organizate la Bruxelles și la București, pe durata mandatului României la CUE.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat acțiunile Guvernului României care vizează păstrarea memoriei Holocaustului și combaterea negaționismului, menționând, între acestea, deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului la București, dar și dezvoltarea unor programe de studii asupra Holocaustului.

Citește și: Misterul a fost elucidat! De ce nu l-au reținut polițiștii pe olandezul ucigaș la plecarea de pe aeroport

Reprezentanții Conducerii American Jewish Committee (AJC) au apreciat faptul că primul eveniment organizat de PRES RO 2019, la Bruxelles, a fost dedicat luptei de combatere a antisemitismului. De asemenea, au apreciat măsurile Guvernului de la București cu privire la deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și importanța pe care o acordă țara noastră promovării educației privind Holocaustul la nivelul întregii societăți românești.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.