Ziua Culturii Naţionale invită la reflecţie asupra României şi a românismului, asupra tradiţiilor şi credinţelor noastre de care suntem mândri, pe care avem datoria să le respectăm, să le apărăm şi să le facem cunoscute în întreaga lume, afirmă premierul Viorica Dăncilă.
"Sărbătorim, astăzi, Ziua Culturii Naţionale şi marcăm 169 de ani de la naşterea "omului deplin al culturii româneşti", aşa cum îl numea Constantin Noica pe Mihai Eminescu, în creaţia căruia românii îşi identifică una dintre cele mai valoroase moşteniri, împărtăşite de toate generaţiile. Ziua Culturii Naţionale invită la reflecţie asupra României şi a românismului, asupra tradiţiilor şi credinţelor noastre de care suntem mândri, pe care avem datoria să le respectăm, să le apărăm şi să le facem cunoscute în întreaga lume. Este şi un prilej să medităm la rolul fundamental al culturii în unitatea naţiunii române, în dezvoltarea societăţii şi a fiecăruia dintre noi", spune prim-ministrul în mesajul transmis de Ziua Culturii Naţionale, potrivit unui comunicat al Executivului, citat de agerpres.ro.
Premierul subliniază că identitatea culturală românească a căpătat noi valenţe odată cu integrarea europeană a ţării noastre.
"Valorile culturale naţionale, cu amprenta lor, afirmând individualitatea noastră dar şi afinităţile, întregesc şi consolidează patrimoniul cultural european. Prin toate acţiunile culturale pe care România le va promova în calitate de preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene vom contribui la asigurarea armoniei şi unităţii în diversitate la nivel european şi la întărirea sentimentului de apartenenţă la marea familie europeană, cu păstrarea, totodată, a identităţii culturale a naţiunilor. Vom promova bogăţia culturală şi intelectuală a României, a românilor, veritabil tezaur naţional şi sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru generaţiile viitoare", precizează Viorica Dăncilă.
La finalul mesajului, premierul adresează, în numele Guvernului, mulţumiri "românilor de pretutindeni pentru contribuţia pe care o aduc, zi de zi, la păstrarea şi afirmarea patrimoniului cultural, a valorilor şi tradiţiilor româneşti".
Viorica Dăncilă: Ziua Culturii Naţionale invită la reflecţie asupra României şi a românismului
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Sorin Pintea, fost ministru al Sănătății, rămâne în închisoare - ÎCCJ a respins recursul în casație
26

19
Ministerul Mediului: Plăţile pentru biletele de avion au fost reduse substanţial
19

15
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu: Fără interconectări reale, fără reţele moderne şi fără investiţii accelerate, piaţa unică a energiei rămâne doar un concept
15

27
Diana Tuşa, vicepreşedinte al PSD: Nu putem modifica regimul de răspundere penală a minorilor sub imperiul emoţiei
27

2.387
VIDEO Victor Ponta lansează bomba. Maia Sandu trebuia să candideze în România anul trecu : 'O fi stricat Nicușor planul'
2.387

6.283
Psihologul Cristian Andrei a fost dus în cătușe, la audieri, la Secția 1 de Poliție, din Capitală: Ce ducea în mână, sub escorta poliției
6.283

2.117
Elena Lasconi a demisionat de la șefia USR Câmpulung: Nu am timp să mă ocup de chestia asta
2.117

2.057
Culisele discuțiilor din PSD: bani pentru pensionari, fond de solidaritate între orașe și dispute pe relansarea economică (surse)
2.057

4.629
FOTO Blugi la masa diplomației - Ministrul Apărării, pus la zid după întâlnirea cu germanii: 'Eu nu aș fi mers așa niciodată' / 'Ținuta face parte din limbajul diplomatic'
4.629

1.781
VIDEO Industria de armament a Germaniei, extinsă în România? Bolojan: 'Benefic pentru ambele țări' / Merz: 'România ne apără pe toți'
1.781

2.789
VIDEO Cancelarul Germaniei spune că Donald Trump e sănătos tun, după ce a uitat cum se numește Alzheimer, într-un discurs
2.789

3.201
VIDEO Ilie Bolojan și Friedrich Merz recunosc, unul în fața celuilalt: Guvernul american, și nu vorbim doar de Donald Trump, a avut dreptate când a spus că am făcut prea puțin pentru apărare
3.201

960
VIDEO Bolojan, conferință alături de cancelarul Germaniei: „România vrea să fie un partener pe care să te poți baza”
960

















Comentează