Ordinul comun care stabileşte modul de decontare a sumelor acordate de stat către furnizorii de electricitate şi gaze pentru compensarea facturilor a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunţat, miercuri, pe Facebook, ministrul de resort, Virgil Popescu, conform Agerpres.
"Aproximativ 90% din populaţia României beneficiază în prezent de această schemă. Mai mult chiar, începând cu data de 1 februarie până la sfârşitul lunii martie beneficiază de schema de compensare toţi consumatorii noncasnici cu excepţia marilor consumatori de energie", a precizat Popescu.
Sumele rezultate din aplicarea schemei de compensare pentru clienţii finali se comunică de către furnizori Ministerului Energiei în termen de 15 zile de la încheierea lunii calendaristice, pentru care se solicită decontarea sumelor compensate şi evidenţiate în facturile emise de furnizor atât pentru consumul aferent lunii calendaristice, cât şi pentru orice regularizări realizate potrivit legii evidenţiate în facturile emise de furnizor, aferente perioadei de aplicare a ordonanţei de urgenţă în vederea decontării lunare a acestora, se mai arată în postare.
Marţi a avut loc şedinţa Comitetului interministerial în domeniul energiei, pentru a analiza setul de măsuri care să contribuie la protejarea populaţiei şi a economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, context în care a fost prezentată soluţia de simplificare a procedurilor de decontare a facturilor către furnizori, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în aceeaşi reuniune, la solicitarea participanţilor, pentru a identifica cele mai potrivite soluţii durabile, care să asigure sustenabilitatea măsurilor de protejare a consumatorilor casnici, dar şi a mediului de afaceri faţă de valurile de creştere a preţurilor, va continua procesul de colectare a propunerilor avansate de partenerii de dialog social şi de autorităţile responsabile, urmând ca săptămâna viitoare să fie reluate întâlnirile de discutare a soluţiilor.
Sursa citată precizează că, în cadrul primei părţi a întâlnirii, participanţii au prezentat propunerile înaintate de către membrii şi invitaţii permanenţi ai Comitetului, cu această ocazie fiind actualizate informaţiile cu privire la măsurile propuse şi aplicate de Guvern.
"În acest sens, Ministerul Muncii, împreună cu Ministerele Economiei şi Finanţelor, într-un efort comun au prezentat noul mecanism de decontare a facturilor pentru furnizori. În acest fel, furnizorii îşi vor putea ridica sumele decontate mult mai uşor, iar plăţile se vor putea face imediat. Ordinul urmează să fie publicat în această seară în Monitorul Oficial, iar acesta face parte din setul de măsuri sustenabile pus la punct de Guvernul României, set ce urmăreşte atât protejarea consumatorilor, cât şi sprijinirea furnizorilor de energie din România", se arată în comunicat.
Conform comunicatului, în cea de-a doua parte a întâlnirii Comitetului interministerial în domeniul energiei, propunerile au fost dezbătute şi centralizate, urmând ca noi propuneri să fie primite în decursul zilelor următoare.
"După centralizarea acestora, propunerile vor fi trimise către ministerele de resort, pentru a fi analizate şi integrate în pachetul care va fi pus în aplicare. Toate aceste propuneri venite atât din partea membrilor şi invitaţilor Comitetului, cât şi din partea Guvernului României au ca ţel găsirea soluţiilor potrivite pe termen scurt şi pe termen lung pentru stabilizarea situaţiei energetice în România şi pentru dezvoltarea capacităţii de producţie a energiei pe teritoriul ţării", precizează sursa citată.
Virgil Popescu: Schema privind decontarea sumelor acordate de stat către furnizorii de electricitate şi gaze a fost publicată în MO
Explorează subiectul
Articole Similare

1.936
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
1.936

1.213
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.213

527
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
527

1.642
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
1.642

40
Patria Bank – Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2025
40

29
România primește avizul formal OCDE pentru guvernanța publică, un pas important spre aderare
29

2.194
BNR anunță că inflația va crește iar în România: Măsurile lui Bolojan lovesc în prima jumătate a anului
2.194

5.720
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
5.720

28
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025 – de aproape patru ori mai mare decât în anul anterior
28

1.655
Gură de oxigen - Ministrul Finanțelor anunță că ianuarie e prima lună cu excedent bugetar
1.655

61
Piața auto din Rusia, cel mai slab început de an din ultimele două decenii
61

34
ANAR: Finalizarea acumulării Mihăileni rămâne un obiectiv strategic pentru protejarea comunităţilor din judeţul Hunedoara
34

62
Antibiotice Iași își consolidează poziția internațională: Compania are în curs de autorizare 65 de medicamente pe pieţele externe
62

















Comentează