Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vitalie Vovc: Săptămâna în care am găsit spioni

europafm.ro
carte

507 de zile au trecut de când hoardele putiniste au invadat statul vecin, Ucraina.

Săptămâna trecută a avut loc summit-ul NATO la Vilnius. Nu știm cu exactitate ce anume s-a decis. Ceea ce a fost anunțat oficial nu este nici prea îmbucurător pentru Ucraina, dar nici despre un eșec nu se poate vorbi. Câteva lucruri însă le putem afirma: NATO a anunțat că va susține Ucraina în orice circumstanță și fără limite în timp. Suedia va fi și ea membră, căci Erdogan a obținut ce a vrut: avioane americane. Din păcate, însă, nu prea e clar ce e cu „coaliția aeriană” pentru Ucraina. Se vorbește mult despre avioane, dar eu unul nu prea înțeleg de ce nimeni nu pomenește nimic despre elicoptere de atac, tip Apache, spre exemplu. În fine, acest domeniu, livrările de armament, sunt întotdeauna acompaniate de opacitate și diversiuni informaționale. Doar realitatea din teren ne va spune ce anume a fost livrat. Cică americanii au livrat muniții cu dispersie ucrainenilor, dar așteptăm să vedem efectul lor pe câmpul de luptă.

O altă certitudine este că în interiorul blocului există două tabere care se opun: cei care își doresc o implicare totală a blocului pentru cauza Ucrainei și cei care adoptă o poziție mai ponderată, chiar dacă reticențele lor sunt din ce în ce mai greu de explicat rațional... Săptămâna trecută, spre exemplu, în unele mass-media occidentale s-a vorbit destul de serios despre eventualitatea implicării directe a unor state din bloc în război de partea Ucrainei în afara blocului NATO. Nu vom stărui inutil despre care țări anume s-a vorbit, dar lesne se poate deduce care sunt ele din discursurile oficiale.

Cât privește frontul, după isteria mediatică declanșată de idioții utili și de către diverși diletanți referitor la lentoarea ofensivei ucrainene (fapt ce a stârnit o reacție vehementă a comandantului Zaluzhnyi), săptămâna trecută au venit și câteva reacții din partea unor generali americani și britanici (nu cred că are rost să spunem din partea cui anume, cititorul curios le va găsi) care au lăudat meticulozitatea metodică și prfesionalismul ucrainenilor, ținând cont de resursele și situația în teren. Eu unul prefer opiniile celor competenți.

Să revenim însa în Republica Moldova:

Remaniere amicală: Prima noutate cât de cât notorie e despre demisia a trei demnitari de stat de rang înalt. Și-au dat demisia trei miniștri: ministrul Educației, Anatolie Topală, șeful MAI, Ana Revenco, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija. E o adevărată remaniere guvernamentală, de fapt. Eu unul nu am înțeles care sunt cauzele reale ale acestei remanieri și cred că ar fi bine s-o știm. Dar poate că e doar o scăpare a mea și toată lumea e informată mult mai bine decât umilul Domniilor voastre servitor.

Spionii lui Dodon: Săptămâna care a trecut directorul SIS, Alexandru Musteață, a anunțat despre destructurarea unei rețeli de agentură, implicată în acțiuni de trădare de patrie și spionaj. Este vorba de doi agenți FSB, Iurii Gudilin și Vadim Iurcenco, care au fost antrenați în organizarea „activităților dușmănoase împotriva securității R. Moldova și a cetățenilor săi”. Toate bune până aici, dar acești doi indivizi au fost consilierii lui Igor Dodon! Logic, ar trebui să ne așteptăm la acțiuni și în raport cu ex-președintele R.M., care, inexplicabil, e în libertate!

Spionii Kremlinului: Săptămâna trecută Purtătorul de cuvânt al MID-ului de la Moscova, Maria Zaharova, s-a luat de Mitropolia Basarabiei, totodată apărând Mitropolia lui Cantarean. Principiul rămâne același: dacă Kremlinul apără ceva înseamnă că acesta este inamicul nostru. Și viceversa.

Diplomele procurorului: Scandalul săptămânii a fost (sau poate mai este?) povestea despre diplomele Procurorului Anticorupție, Veronica Dragalin. În opinia mea, este un scandal subt din deget. Dragalin ar deține o diplomă de la Duke University (Carolina de Nord, SUA) care atestă gradul „Bachelor of Science” (bacalaureat în domeniul biologie și chimie) și o diplomă de studii eliberată în anul 2011 de University of Virginia School of Law (Virginia, SUA), care atestă gradul „Juris Doctor” (doctor în drept). Chiar dacă nu sunt respectate anumite formalități (echivalența diplomelor, spre exemplu) afirmația celor trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), emisă în luna mai 2022, când s-a desfășurat concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție că Dragalin nu ar avea o diplomă de studii superioare în domeniul dreptului sau un alt act de studii echivalent acesteia este absolute ridicolă.

Problema cu numirea Veronicai Dragalin e alta și despre ea am și pomenit deja la timpul potrivit: cred că toată lumea înțelege că e o numire politică. Mai simplu spus: e cineva din gașcă. Și asta nu e neapărat rău. Eu unul sunt pentru asumarea totală a actului guvernării de către acei care câștigă alegerile. (Da, eu sunt adeptul „algoritmului”. Nu sunt adeptul concursurilor pentru cele mai înalte funcții din stat. Concursurile sunt bune pentru funcții de rang mult mai puțin important.) Numai că aici apar imediat alte două întrebări. Prima: Este oare funcția de șef al PA o funcție politică și ce facem cu independența justiției? Ori această funcție nu se supune acestui criteriu? Și a doua: guvernarea a anunțat totuși o ruptură cu practicile precedente și a mimat un concurs... Iar acest fapt bate rău la imagine...

Cam atât.

P.S.: Nu vom putea trece peste o pieredere imensă: la venerabila vâsrtă de 94 de ani a plecat din viaţă marele scriitor ceh, Milan Kundera. Avea dreptate: fiinţa e insuportabil de uşoară...

Vitalie Vovc este originar din oraşul Bălţi. A absolvit Universitatea de Stat „Alecu Russo” în 1999. Imediat după absolvire a părăsit Republica Moldova pentru a-şi continua studiile în Bulgaria, Sofia, la Institutul Francofoniei pentru Administraţie şi Gestiune unde şi-a luat primul master în Gestiunea afacerilor. În 2001 a plecat la Paris, unde a obținut o a doua diplomă de master, la Universitatea Paris 9 Dauphine, în Ştiinţe organizaţionale, Strategie şi Politici generale. Instalat definitiv la Paris, activează actualmente în domeniul privat în calitate de consultant în organizări şi gestiune de fluxuri comerciale, angajat la o companie franceză care prestează servicii de e-marketing pentru grupuri industriale multinaţionale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.