Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viticultorii din toată lumea s-au adunat în Paris pentru a atrage cumpărători

cramavinuri.ro
vin

Timp de trei zile, viticultorii din întreaga lume se vor strânge la Paris pentru a propune produse, care, speră ei, vor răspunde la gustul amatorilor care consumă din ce în ce mai puţin vin, transmite AFP.

La cea de-a cincea ediţie a salonului Wine Paris & Vinexpo Paris, cel mai mare eveniment pentru profesioniştii vinului şi băuturilor spirtoase din Franţa, sunt aşteptaţi aproximativ 3.900 de expozanţi şi aproximativ 40.000 de vizitatori la centrul de expoziţii şi conferinţe Paris Expo Porte de Versailles, în sudul capitalei Franţei, potrivit Agerpres.

Salonul "are drept vocaţie găsirea de debuşee comerciale atât în Franţa cât şi în străinătate", reaminteşte Rodolphe Lameyse, directorul general de la Vinexposium, organizatorul Wine Paris & Vinexpo Paris.

Înfiinţat în 2019, Salonul de la Paris atrage din ce în ce mai mulţi expozanţi internaţionali. Suprafaţa care le-a fost consacrată acestora a crescut cu 72% comparativ cu ediţia din 2023.

Pentru prima dată, în acest an vor fi prezente delegaţii oficiale din Australia şi Noua Zeelandă, în timp ce viticultorii italieni vor ocupa singuri o întreagă sală de expoziţii.

"Unii importatori mici nu au mijloacele pentru a participa la saloanele din diferite ţări...trebuie să le oferim posiblitatea de a-şi face cumpărăturile dintr-un singur loc", susţine Rodolphe Lameyse.

Potrivit directorului de la Vinexposium, sectorul vinului şi spirtoaselor este în prezent "într-un moment de cotitură". Pe lângă impactul schimbărilor climatice asupra viilor, viticultorii se confruntă şi cu o creştere generală a costurilor, o criză a puterii de cumpărare şi tensiuni geopolitice.

Din motive economice sau din preocupări legate de moderaţie, consumul de vin tinde să scadă la nivel mondial, cum s-a întâmplat şi în Franţa, unde s-a redus cu 70% în ultimii 60 de ani.

"Piaţa mondială se reduce, cotele de piaţă costă din ce în ce mai scump", remarcă Rodolphe Lameyse. Potrivit acestuia, inovaţia şi migraţia spre segmentul premium vor fi cuvintele cheie, însă "nu toată lumea are capacitatea de a face una şi/sau alta".

Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Deloitte pentru Vin et Société, o structură de promovare a filierei vinului, aceasta realizează în Franţa o cifră de afaceri anuală de 60 de miliarde de euro şi, de la producere şi până la comercializare, reprezintă 254.000 de locuri de muncă în regim full time.

În 2022 şi 2023, Franţa a exportat băuturi, de toate tipurile, în valoare de peste 20 de miliarde de euro pe an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.