Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viviane Reding solicită blocarea forțelor extremiste în Europa

FRANCE-EU-TELECOMS-REDING
'Evident că sunt îngrijorată de avansul extremei drepte în Europa. Înseamnă negarea valorilor fundamentale care unesc continentul nostru şi pe care trebuie să le apărăm', a declarat Viviane Reding presei, la Albufeira, în sudul Portugaliei. Afirmaţiile sale au fost făcute pe marginea unei reuniuni a conservatorilor din cadrul Partidului Popular European (PPE), care au câştigat alegerile europene de la 25 mai, un scrutin marcat de avansul eurofobilor. Lucrările grupului PPE din Parlamentul European, consacrate creşterii economice şi creării de locuri de muncă, au fost deschise luni de preşedintele său, eurodeputatul german Manfred Weber, în prezenţa preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy. Viviane Reding s-a arătat 'extrem de mulţumită' că în Luxemburg, ţara sa de origine, şi în Portugalia nu a fost ales niciun eurodeputat extremist, făcând apel la cele două ţări să continue în această direcţie. 'Trebuie omorâtă din faşă' apariţia eurofobilor, pentru a împiedica progresul lor, a afirmat şi Paula Teixeira da Cruz. 'Dacă cei care cred în valori şi în drepturile omului nu se unesc, ne vom confrunta cu riscuri serioase', a atras ea atenţia. Printre participanţii la conferinţa de vară a PPE figurează de asemenea ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble şi preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, a cărui dificilă succesiune ar urma să se numere printre principalele subiecte de discuţie. Deşi candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a revendicat postul încă din seara alegerilor, el s-a izbit de scepticismul mai multor şefi de guvern din propria familie politică, printre care ungurul Viktor Orban, prezent la Albufeira, şi finlandezul Jyrki Katainen, care şi-a anunţat de asemenea venirea. Sursa: Agerpres  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.