Vizită istorică - Regele Charles sosește în Canada în contextul amenințărilor lansate de Trump

Autor: George Traicu

Publicat: 26-05-2025 09:41

Actualizat: 26-05-2025 12:41

Article thumbnail

Sursă foto: Lucy North, PA Images / Alamy / Profimedia

Regele Charles al III-lea aterizează, luni, la Ottawa pentru o vizită istorică, unde va rosti un discurs cu ocazia redeschiderii Parlamentului canadian, informează AFP, potrivit Mediafax.

Vizita sa scurtă care a fost interpretată ca o dovadă clară de sprijin, în urma amenințărilor de anexare ale președintelui american Donald Trump.

Monarhul în vârstă de 76 de ani este, de asemenea, șeful statului canadian, membru al Commonwealth-ului. Obligat la o strictă neutralitate politică, el nu a făcut niciodată vreun comentariu public cu privire la ambițiile președintelui american de a face din Canada al 51-lea stat american. Donald Trump este, de asemenea, un mare admirator al familiei regale, potrivit AFP.

Discursul tronului este de obicei rostit de reprezentantul Coroanei britanice în Canada, guvernatorul general. De data aceasta, Regele Charles a fost invitat de noul prim-ministru, Mark Carney.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri