Vlad Filat poate fi ARESTAT. El a DEMISIONAT de la conducerea PLDM

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 15-10-2015

Actualizat: 15-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM) a anunţat joi că se retrage de la conducerea acestei formaţiuni, una din componentele actualei coaliţii guvernamentale, informează agenţia Unimedia.

DECIZIA sa vine imediat după ce Parlamentul Republicii Moldova a încuviințat ridicarea imunității parlamentare solicitată de Parchetul General al republicii.

Vezi și: TENSIUNI la Chișinău - Forțele speciale ale poliției au înconjurat Parlamentul/ VIDEO

Anunţul a fost făcut de Vlad Filat în plenul parlamentului, în contextul în care deputaţii examinează problema ridicării imunităţii sale parlamentare, la solicitarea procurorului general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, în vederea anchetării fostului premier pentru presupuse acte de corupţie şi implicare directă în fraude bancare. 

Conducerea PLDM va fi preluată de Valeriu Streleţ, actualul premier al Republicii Moldova, a precizat Vlad Filat.

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, cere ridicarea imunității parlamentare a deputatului liberal-democrat, Vlad Filat, fost  premier.

Potrivit lui Corneliu Gurin liderul PLDM a comis o crimă gravă. Potrivit Procuraturii, în timpul când era premier, Vlad Filat a extorcat şi a primit de la Ilan Shor bunuri şi servicii ce nu i se cuvin în sumă de 60 de milioane de dolari pentru a oganiza numirea lui Shor în calitate de consul onorific în Federaţia Rusă.

În 2013-2014, Vlad Filat, susţinând că are influenţă asupra anumitor decidenţi, a pretins şi a primit de la Ilan Shor bani servicii şi alte bunuri în sumă de peste 190 de milioane de dolari, scrie publika.md.

Drept reacție, liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova a declarat că acțiunea de astăzi este una regizată și bine pregătită din timp.

„Eu m-am pregătit pentru un asemnea scenariu. Mai ales că se vorbește cum se pregătește Usatîi în fața Parlamentului, dar și demersul lui Gurin. Acest show a fost mult prea scump și gândit mult. Mai bine se venea cu o manieră profesionistă”, a declarat Filat, potrivit unimedia.info.

Liderul PLDM spune martorii în dosarul BEM au fost manipulați și șantajați de către instituțiile controlate de democratul Vladimir Plahotniuc. Liderul PLDM spune că își va demonstre nevinovăția și își îndeamnă colegii să voteze pentru ridicarea imunității sale. Filat spune că în continuare Partidul va fi condus de către prim-ministrul Valeriu Streleț.

Vlad Final a fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2009-2013.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri