DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vlad Voiculescu îl ia la întrebări pe Rafila: 'MS a decis să nu mai distribuie pastilele cu iod. Cât sens a avut toată operaţiunea şi cine suportă costurile?'

vlad voiculescu

Vlad Voiculescu l-a întrebat pe Alexandru Rafila, în contextul în care se apropie 6 luni de când a preluat mandatul Ministerului Sănătăţii, în legătură cu decizia instituţiei de a nu mai distribui pastilele cu iod către populaţie. „Cât sens a avut toată operaţiunea şi cine suportă costurile?” l-a întrebat fostul ministru pe social-democratul Rafila.

„În câteva zile se fac 6 luni de când domnul Rafila a preluat Ministerul Sănătăţii. Tot de cam 6 luni, în sistemul de sănătate nu mai sunt probleme. Ca prin farmec. Spitalele sunt aceleaşi, apucăturile baronilor şi a hoţilor din sistem sunt aceleaşi, oamenii în continuare rămân fără medicamente şi sunt trimişi să le cumpere din farmacie sau de unde le găsesc din Europa, doar că nimic din toate astea nu se mai vede la televizor de dimineaţă până seara. Lumea a obosit, presa de asemenea. În redacţii nu mai vine nimeni să pună problema constructiv “ce avem astăzi despre Voiculescu / Ministerul Sănătăţii” dimineaţă, la prânz şi seara. Statul a fost capturat şi suntem in plină epocă ante-Colectiv. “Avem tot ce ne trebuie”, cu menţiunea că domnul Rafila nu e prost să o spună chiar aşa, o lasă să se înţeleagă, cu complicitatea sistemului, a presei şi a noastră, a tuturor celor care nu îşi mai fac iluzii că mafia care controlează resursele din sănătate poate fi înlăturată în perioada imediat următoare”, a scris Vlad Voiculescu, luni pe Facebook.

El a amintit despre proiectele pe care le-a avut ministrul Sănătăţii Rafila şi pe care nu le-a finalizat.

„Două “proiecte” a avut şi domnul Rafila: 1) distribuţia de pastile de iod şi 2) cafteala cu Arafat. Distribuţia de pastile de iod a fost vânturată în presă îndelung şi destul de abil: Pe 07.03.2022 domnul Rafila anunţa glorios: «Începând de mâine, compania Antibiotice Iaşi va fabrica o mare cantitate într-un ritm de 2,5 milioane de pastile la fiecare 48 de ore.» Necesarul: 30 de milioane de comprimate. «Ele vor fi duse la direcţia Sănătate publică. Important este să ajungă într-un timp foarte scurt la nivelul fiecărei primării, încât să existe acces», a adăugat ministrul Rafila. La începutul lui Aprilie ministrul anunţa mândru că 20 milioane sunt deja la DSP-uri. Epilog: astăzi citesc că Ministerul Sănătăţii a decis să nu mai distribuie pastilele cu iod. Cât sens a avut toată operaţiunea şi cine suportă costurile? Poate îl întreabă cineva pe domnul profesor. În orice caz, tocmai s-a ales praful de singurul proiect al domnului Rafila. Îi mai rămâne doar cafteala cu Arafat”, a completat Voiculescu.

Epilog: astăzi citesc că Ministerul Sănătăţii a decis să nu mai distribuie pastilele cu iod. Cât sens a avut toată operaţiunea şi cine suportă costurile? Poate îl întreabă cineva pe domnul profesor. În orice caz, tocmai s-a ales praful de singurul proiect al domnului Rafila. Îi mai rămâne doar cafteala cu Arafat.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.