Vlad Voiculescu anunță decizia BEC: Voturile de la Sectorul 1 nu vor fi renumărate
Voturile de la Sectorul 1 nu vor fi renumărate, iar Clotilde Armand este noul primar al sectorului, anunță pe contul său de Facebook liderul PLUS București, Vlad Voiculescu, potrivit MEDIAFAX.
„Contestația domnului Tudorache a fost respinsă în BEC. Victoria Clotilde Armand este finală”, anunță pe contul său de Facebook Vlad Voiculescu.
El precizează că voturile de la Sectorul 5 vor fi renumărate.
Candidatul PSD la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, Dan Tudorache, a cerut renumărarea voturilor, susținând că are cu 200 de voturi în plus față de Clotilde Armand.