Vladimir Putin a anunțat modernizarea regiunilor anexate de la Ucraina. De asemenea, liderul de la Kremlin a propus un fond special pentru soldații ruși care au luptat în Ucraina.
„Vom extinde un mare program de dezvoltare a acestor patru regiuni. O să formăm locuri de muncă. O să construim noi drumuri moderne și vom moderniza porturile. În prezent asigurăm un sprijin direct locuitorilor din cele patru regiuni. Suntem împreună. O să facem totul ca pe acest pământ să revină o pace de durată. Pentru strămoșii noștri, pentru refacerea adevărului istoric, astăzi se luptă eroii noștri.
Dragi prieteni, să ținem un moment de reculegere pentru cei care au murit sub atacurile neonaziștilor.
Înțelegem cât de greu le este părinților, soțiilor, tinerilor care își apără țara în Donbas, la fel ca cei din marele război patriotic. Vă propun să facem un fond de stat pentru cei care au luptat în această operațiune specială.
Datoria noastră este de a sprijini familiile care și-au pierdut rude, persoane dragi. Să le ajutăm să își crească copiii, să îi creștem, să îi educăm. Familia fiecărui membru din operațiunea specială trebuie să fie înconjurată de grijă și onoare”, a spus Putin.
Vezi și:
Comentează