Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin a convocat referendum în Rusia: vrea să obțină încă 2 mandate

Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni desfăşurarea la data de 1 iulie a unui referendum de adoptare a reformei constituţionale prin care ar obţine dreptul de a efectua două mandate suplimentare începând din 2024, transmit AFP şi dpa.

Citește și: Rareș Bogdan, anunț CATEGORIC: Klaus Iohannis nu va da premier către PSD în următorii 4 ani și jumătate

''Vom organiza votul naţional rus asupra adoptării revizuirii Constituţiei la 1 iulie 2020. Această dată este perfectă'', a declarat Putin după o reuniune în sistem de videoconferinţă privind acest scrutin prevăzut iniţial pentru luna aprilie, dar amânat din cauza pandemiei de COVID-19.

Vladimir Putin, care se află la putere în ultimii 20 de ani fie ca preşedinte, fie ca prim-ministru, este cel mai longeviv lider rus sau sovietic după Stalin, informează Agerpres

Constituţia ar urma să fie modificată pentru ca Vladimir Putin (67 de ani) să poată candida pentru a fi reales preşedinte de încă două ori, ceea ce teoretic i-ar permite actualului lider de la Kremlin să rămână în funcţie pentru încă 16 ani de acum încolo.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.