Federaţia Internaţională de Taewkondo i-a retras preşedintelui rus Vladimir Putin centura neagră onorifică 9 dani, pe care i-a acordase în noiembrie 2013, transmite EFE. Acest titlu este onorific şi a mai fost acordat, până acum şi altor şefi de stat - chiar şi unora care nu sunt pasionaţi de luptă, precum Barack Obama. Liderul rus este un cunoscut practicant al artelor marțiale, el având centura neagră la judo.
Organizaţia ''condamnă ferm atacurile brutale contra vieţilor nevinovate din Ucraina, care contravin viziunii World Taekwondo, aceea că 'pacea e mai importantă decât victoria', precum şi valorilor respectului şi toleranţei''. Alăturându-se deciziei CIO, World Taekwondo precizează că drapelele Rusiei şi Belarus nu vor fi desfăşurate la competiţii internaţionale, după cum nici imnurile acestor ţări aliate nu vor fi interpretate. De asemenea, Rusia şi Belarus nu vor putea organiza competiţii internaţionale de taekwondo. ''Gândurile noastre sunt alături de poporul ucrainean şi sperăm la pace şi la un final imediat al acestui răboi'', se mai arată în comunicatul Federaţiei Internaţionale de Taekwondo.
Federaţia Internaţională de Judo (IJF) i-a retras în acest weekend lui Putin calităţile de preşedinte de onoare şi ambasador al său.
Comentează