Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă vasta reformă constituţională care îi dă dreptul la două mandate suplimentare, un amendament adăugat la surpriza generală din această săptămână şi criticat puternic de opoziţie, a anunţat agenţia de presă oficială TASS citată de AFP preluat de agerpres.
Serviciul oficial de informare juridică a publicat pe site-ul său o lege pe 68 de pagini care rezumă toate modificările constituţionale, semn că acestea au fost aprobate de preşedintele rus.
Reforma trebuie acum validată de Curtea Constituţională în termen de o săptămână, conform legislaţiei ruse care prevede o procedură legislativă specifică pentru acest tip de măsuri.
Senatorii ruşi au aprobat miercuri reforma constituţională adoptată mai devreme de deputaţi, care deschide calea către menţinerea la putere a lui Vladimir Putin teoretic până în 2036, notează AFP.
Reforma a fost susţinută de 160 de senatori ai Consiliul Federaţiei, cu un vot împotrivă şi trei abţineri. Textul mai trebuie aprobat de parlamentele din două treimi ale regiunilor ruse, înainte de a fi supus votului popular al ruşilor, pe 22 aprilie.
Textul votat conţine amendamentul adoptat în ajun de deputaţi pentru a "reporni" contorul mandatelor prezidenţiale, ceea ce i-ar da în teorie lui Vladimir Putin dreptul de a candida în 2024 şi apoi în 2030.
Vladimir Putin a luat pe toată lumea prin surprindere în ianuarie anunţând o amplă reformă constituţională, percepută ca un mod de a păstra mijloace pentru menţinerea influenţei sale după 2024.
El a luat din nou ţara prin suprindere marţi, anunţând în cele din urmă că este favorabil ideii de a relaxa regulile de limitare a mandatelor, notează AFP.
Vladimir Putin a semnat reforma constituţională care îi permite menţinerea la putere
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

100
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
100

568
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
568

41
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
41

677
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
677

30
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
30

2.844
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.844

1.487
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.487

1.329
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.329

2.834
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.834

984
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
984

1.472
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.472

2.151
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.151

4.025
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.025
















Comentează