Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin, către generalii ruși: 'Din moment ce operațiunea din Ucraina a fost inevitabilă, mai bine astăzi decât mâine'

alarabiya.net
Vladimir Putin Kremlin

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că situația actuală din Ucraina este o tragedie, dar că nu Rusia ar fi de vină, ci țările terțe care și-au dorit dintotdeauna dezintegrarea lumii ruse. El a făcut aceste declaraţii în cadrul unui discurs susţinut la o reuniune extinsă a Colegiului Ministerului rus al Apărării, conform Gazeta, TASS, Ria Novosti și CNN, relatează Rador

Potrivit lui Putin, situația actuală este 'tragedia noastră comună', dar nu este rezultatul politicii ruse. 'Dimpotrivă, este rezultatul politicii altor țări, țări terțe, care au tins mereu către aceasta: spre dezintegrarea lumii ruse. Într-o anumită măsură au avut succes și ne-au împins către linia în care ne aflăm', a adăugat președintele Federației Ruse.

''După cum li se pare lor, este mult prea mare țara, care reprezintă o amenințare la adresa unora. Drept urmare, ea trebuie să fie un pic distrusă, dezmembrată', a subliniat Putin.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, oponenții geopolitici ai Rusiei au început să le ''spele creierul'' locuitorilor din spațiului post-sovietic și, în special, celor din Ucraina, a mai zis acesta.

''Rivalii noștri geopolitici au început să folosească '...' tot ceea ce era rău în propriile lor scopuri. Au început să se angajeze în spălarea creierului (control al minţii, n.r.) în țările din spațiul post-sovietic și, mai ales, în Ucraina'', a spus președintele rus.

Șeful statului rus și-a exprimat convingerea că Ministerul rus al Apărării se va afla într-un dialog permanen cu cetăţenii, subliniind faptul că puterea Rusiei a fost întotdeauna în unitatea armatei și a poporului.

În discursul său susţinut la reuniunea extinsă a Colegiului Ministerului rus al Apărării, preşedintele rus a spus că securitatea cetățenilor va fi asigurată în absolut toate regiunile Federației Ruse. 'În toate teritoriile Federației Ruse, inclusiv în noile teritorii, va fi asigurată viața în siguranță a tuturor cetățenilor noștri', a subliniat Putin.

De asemenea, nu există niciun fel de restricții în ceea ce priveşte finanțarea armatei ruse. ''Țara, guvernul oferă absolut totul ceea ce solicită armata. Totul!'', a subliniat Putin, exprimându-şi convingerea că rezultatele dorite vor fi obţinute în curând.

Președintele rus a mai afirmat că în pofida tuturor încercărilor de a se împrieteni cu Occidentul, acesta nu a dorit să accepte Rusia în așa-zisa ''lume civilizată'' şi a încercat, în schimb, ''s-o anihileze''. ''Ne-am dorit întotdeauna să facem parte din așa-zisa lume civilizată, iar după prăbușirea Uniunii Sovietice, pe care am admis-o cu propriile noastre mâini, din anumite motive, ni s-a părut că de la o zi la alta vom deveni parte din așa-zisa lume civilizată. Și după cum s-a dovedit, ei nu ne așteptau acolo, în ciuda tuturor eforturilor și încercărilor noastre'', a spus Putin. El a recunoscut că a lucrat și în această direcție ca președinte și ca prim-ministru al Rusiei, dar Occidentul a refuzat să îndeplinească aspirațiile Rusiei. Putin a adăugat că, în schimb, țările occidentale încearcă să favorizeze dezintegrarea Rusiei, prin sprijinirea militanților islamiști din Caucazul de Nord.

Vladimir Putin a adăugat că "a devenit evident" că războiul din Ucraina era inevitabil, afirmând că este "mai bine astăzi decât mâine". "A devenit evident că ciocnirile cu aceste forțe, inclusiv în Ucraina, au fost inevitabile. Singura întrebare a fost când se va întâmpla", a declarat el în timpul reuniunii.

"Bineînțeles, operațiunile militare sunt întotdeauna asociate cu tragedii și pierderi de oameni. Înțelegem foarte bine acest lucru și suntem conștienți de acest lucru, dar, din moment ce a fost inevitabil, mai bine astăzi decât mâine", a continuat Vladimir Putin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.