Vladimir Putin comemorează ziua în care naziștii au invadat Rusia! Ministerul Apărării: 'La fel ca în zilele noastre naziştii au pregătit în avans provocări'

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-06-2022

Actualizat: 22-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să comemoreze ziua în care forţele Germaniei naziste ale lui Adolf Hitler au invadat Uniunea Sovietică, pe 22 iunie 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează The Guardian, informează News.ro.

Data este semnificativă în Rusia şi este amintită ca ”Ziua amintirii şi a durerii”.

Se pare că Putin va depune flori pentru a-i onora pe cei care şi-au jertfit viaţa în război, în cursul zilei de miercuri.

Pentru a comemora această aniversare, Ministerul rus al Apărării a lansat documente care datează de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial care pretind să arate că Germania a intenţionat să susţină că armata sovietică a bombardat biserici şi cimitire pentru a-şi justifica invazia.

”La fel ca în zilele noastre, în 1941, naziştii au pregătit în avans provocări pentru a discredita statul nostru”, a precizat Ministerul rus al Apărării.

”22 iunie este o dată tragică din istoria Rusiei - Ziua Amintirii şi a Doliului. În această zi, în urmă cu 81 de ani, a început Marele Război Patriotic”, se mai arată în comunicat.

O slujbă de pomenire va avea loc în Catedrala Principală a Forţelor Armate Ruse, a mai adăugat comunicatul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri