Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin exploatează frica germanilor, declară fostul preşedinte al Germaniei Joachim Gauck

reuters.com
vladimir putin

Germanii sunt prea fricoşi în relaţiile lor cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat fostul preşedinte german Joachim Gauck într-un interviu publicat sâmbătă de agenţia de ştiri RND, informează dpa.

"Putin ştie că mulţi germani sunt mai înfricoşaţi decât, de exemplu, polonezii sau francezii şi exploatează această tendinţă", a spus Gauck, care a fost preşedinte al Germaniei între 2012 şi 2017. "Frica este un ajutor pentru agresor", a subliniat el, conform Agerpres.

Joachim Gauck, fost pastor luteran din Germania de Est care a jucat un rol-cheie ca activist pentru drepturile omului în perioada premergătoare reunificării Germaniei în 1990, a spus că frica îi face pe oameni incapabili să vadă posibile soluţii la probleme

El a declarat că Olaf Scholz, actualul cancelar federal, ar trebui să-şi reconsidere refuzul de a furniza Ucrainei rachete de croazieră germane Taurus cu rază de acţiune lungă şi a respins opinia conform căreia aceasta ar implica Germania în războiul din Ucraina.

Potrivit lui Joachim Gauck, experţi în drept internaţional, experţi militari şi mai mulţi membri ai coaliţiei aflate la guvernare în Germania nu împărtăşesc punctul de vedere al lui Scholz asupra problemei.

Kievul a solicitat în repetate rânduri Berlinului să-i trimită rachete Taurus, care au o rază de acţiune de 500 de kilometri.

Această problemă constituie subiectul unor dezbateri intense, Olaf Scholz exprimând temeri că ar putea fi lovite ţinte situate în adâncul Rusiei dacă Berlinul va pierde controlul asupra acestora în favoarea Kievului. Teoretic, Moscova ar putea fi vizată din nordul Ucrainei, precum Podul Crimeei care leagă peninsula de Rusia.

Joachim Gauck se bucură de consideraţie ca autoritate morală în Germania, după ce a servit drept comisar federal pentru cercetarea arhivelor Stasi, temutul Minister pentru Securitatea Statului în Germania de Est.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.