Vladimir Putin face imposibilă o reacție armată a NATO, dacă Rusia atacă Ucraina: L-a sunat pe Recep Tayyip Erdogan

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 02-01-2022

Actualizat: 02-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: pintelist

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară este membră NATO, au evocat duminică, într-o discuţie telefonică, exigenţele prezentate de Moscova faţă de Alianţă în legătură cu criza din Ucraina, transmite AFP.

Conform preşedinţiei turce, cei doi preşedinţi 'au discutat măsuri de luat pentru ameliorarea relaţiilor' între ţările lor.

În acelaşi timp, Kremlinul a transmis că liderii 'şi-au confirmat intenţia de a întări parteneriatul reciproc benefic între Rusia şi Turcia'.

Moscova a mai precizat că Putin şi Erdogan 'au evocat, totodată, chestiunile internaţionale, inclusiv propunerile binecunoscute de edificare a unor acorduri oficializate care ar garanta securitatea Federaţiei Ruse, precum şi situaţia din Caucaz şi problemele legate de reglementarea crizelor din Siria şi Libia'.

Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan întreţin relaţii de parteneriat în pofida unor interese divergente sau concurente în zone precum Siria sau Libia, sau în Caucaz.

Tensiunea a crescut şi în legătură cu criza din Ucraina, Putin reproşându-i omologului turc că a furnizat armatei ucrainene drone înarmate, utilizate contra separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei.

De partea turcă, în timp ce occidentalii se îngrijorează de o eventuală intervenţie rusă în Ucraina şi acuză Moscova de masarea de trupe şi blindate în apropierea frontierei, Ankara a reproşat săptămâna trecută Kremlinului că a prezentat exigenţe 'unilaterale' Alianţei nord-atlantice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri