Presedintele rus Vladimir Putin ar trebui sa-si faca revenirea pe scena publica luni, cu ocazia vizitei omologului sau din Kârgâzstan, Almazbek Atambaev, dupa zece zile de absenta, care au suscitat numeroase zvonuri, dintre cele mai neobisnuite si bizare, relateaza France Presse.
Astfel, pentru luni, orele 09:00 GMT, a fost anuntata înca de vineri o întâlnire între liderul rus cu presedintele Kârgâzstanului - fosta republica sovietica din Asia centrala - la Sankt-Petersburg, potrivit unui înalt responsabil de la Kremlin, care a confirmat pentru AFP ca aceasta întrevedere a fost mentinuta asa cum s-a convenit.
Omniprezent de obicei în media, presedintele rus (62 de ani) nu a mai aparut în public din 5 martie, când a fost vazut la conferinta comuna de presa cu premierul italian, Matteo Renzi, care efectuase o vizita la Moscova.
El si-a anulat mai multe evenimente saptamâna trecuta, între care o vizita în Kazahstan, unde urma sa aiba loc un summit trilateral Rusia-Kazahstan-Belarus, precum si semnarea unui acord de cooperare cu Osetia de Sud, regiune separatista georgiana recunoscuta de Moscova dupa conflictul cu Georgia în vara anului 2008.
Aceasta absenta a provocat o multime de zvonuri si speculatii în mass-media ruse si europene: lovitura de stat, operatie estetica sau nasterea unui copil al presedintelui rus cu fosta gimnasta Alina Kabaeva (în Elvetia).
Saptamâna trecuta, retelele sociale din Rusia erau pline de bancuri morbide pe acest subiect, hashtag-ul #Putinumer (#PoutineMort) devenind chiar un subiect 'top trend' pe Twitter. Purtatorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat toate aceste zvonuri, afirmând ca presedintele rus este 'într-o stare de sanatate buna'.
Rusia marcheaza saptamâna aceasta un an de la 'revenirea' peninsulei Crimeea în interiorul granitelor sale, dupa controversatul referendum organizat la 16 martie 2014 în peninsula ucraineana din Marea Neagra.
Într-un documentar difuzat duminica de televiziunea publica rusa, Vladimir Putin a afirmat ca a avut în vedere atunci, în toiul evenimentelor, plasarea fortelor nucleare ruse în stare de alerta maxima în eventualitatea unei interventii militare occidentale în peninsula. Unele media ruse au remarcat ca filmul intitulat 'Crimeea. Drumul spre patrie' a fost difuzat pe fondul speculatiilor privind absenta lui Putin, asupra careia Kremlinul a pastrat o tacerea asemanatoare celor din epoca sovietica, când sanatatea liderilor partidului era un subiect tabu. Întregul interviu cu Putin difuzat înaintea filmului fusese înregistrat cu mult timp înainte.
Comentează