Vladimir Putin l-a sunat pe Donald Trump: Ce vor să facă, împreună, cei doi lideri mondiali

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-11-2016

Actualizat: 14-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele rus Vladimir Putin şi viitorul preşedinte american Donald Trump au discutat luni, la telefon, despre viitoarea lor relaţie şi au căzut de acord asupra unei "cooperări constructive", a informat Kremlinul. A fost prima convorbire a celor doi după ce Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, din 8 noiembrie.

Anunţul oficial preluat de Reuters precizează că cei doi lideri au convenit să păstreze contactul telefonic şi să încerce să se întâlnească faţă în faţă cât mai curând.

Citește și: Curvele DNA de pe ‘Black List’

Putin şi Trump intenţionează să-şi "unească eforturile de combatere a terorismului internaţional şi a extremismului" şi au subliniat "importanţa creării unei baze solide pentru relaţiile laterale, în special prin dezvoltarea componentei comerciale şi economice", a mai declarat preşedinţia rusă. Potrivit comunicatului, cele două ţări trebuie să îşi reia "cooperarea pragmatică, în avantajul ambelor părţi, care ar trebui să aibă în vedere interesele ambelor ţări, precum şi stabilitatea şi securitatea întregii lumi".

Trump îşi va începe mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie anul viitor, când Barack Obama va părăsi Casa Albă. Relaţiile actualului preşedinte american cu liderul de la Kremlin au devenit tot mai tensionate în ultimii ani, pe fondul unor crize cum ar fi cele din Siria şi Ucraina, adaugă Reuters citată de agerpres.ro.

Citește și: Facebook a anunțat că Mark Zuckerberg a MURIT

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri